Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Publicarea calendarului orientativ privind operaţiunile de licitaţie periodice din cadrul Eurosistemului în anii 2010 şi 2011

29 mai 2009

Banca Centrală Europeană (BCE) publică astăzi calendarele orientative ale operaţiunilor de licitaţie periodice din cadrul Eurosistemului pentru anii 2010 şi 2011. Pentru prima dată, aceste calendare sunt publicate pentru următorii doi ani, urmând astfel uzanţa stabilirii calendarelor şedinţelor Consiliului guvernatorilor BCE.

Calendarele orientative pentru anii 2010 şi 2011 au fost elaborate în conformitate cu procedurile prezentate în lucrarea intitulată „Aplicarea politicii monetare în zona euro: documentaţia generală privind instrumentele şi procedurile de politică monetară ale Eurosistemului”. Astfel, calendarele menţionate includ numai operaţiunile periodice şi nu cuprind detalii privind operaţiunile suplimentare sau ad-hoc care ar putea fi derulate în cursul anilor 2010 şi 2011.

Calendarele pot fi descărcate de pe website-ul BCE.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media

Website-ul nostru utilizează module cookie

Utilizăm module cookie funcționale pentru a stoca preferințele utilizatorilor; module cookie analitice pentru a optimiza performanța website-ului; module cookie ale unor părți terțe instalate de serviciile furnizate de acestea și integrate în website.

Poți opta să accepți sau să refuzi utilizarea acestora. Pentru mai multe informații sau pentru a-ți reevalua preferințele în ceea ce privește modulele cookie și jurnalele serverelor pe care le utilizăm:

Citește declarația noastră privind protecția vieții private

Află mai multe despre modul în care utilizăm modulele cookie