Date importante
1 Raportul administratorilor
1.1 Scopul Raportului administratorilor publicat de BCE
Raportul administratorilor[1] face parte integrantă din Conturile anuale ale BCE și are scopul de a oferi cititorilor informații contextuale cu privire la situațiile financiare.[2] Având în vedere faptul că activitățile și operațiunile desfășurate de BCE sunt menite să sprijine obiectivele de politică, poziția și rezultatele sale financiare ar trebui analizate în contextul măsurilor adoptate.
În acest sens, raportul administratorilor prezintă principalele misiuni și activități ale BCE, precum și impactul acestora asupra situațiilor sale financiare. De asemenea, acest raport analizează principalele evoluții înregistrate pe parcursul anului în bilanțul contabil și contul de profit și pierdere și include informații despre resursele financiare ale BCE. Nu în ultimul rând, raportul descrie contextul caracterizat de riscuri în care funcționează BCE, furnizând informații despre riscurile specifice la care este expusă BCE, precum și despre politicile de gestionare a riscurilor utilizate pentru reducerea acestora.
1.2 Principalele misiuni și activități
BCE face parte din Eurosistem, care cuprinde, pe lângă BCE, cele 19 bănci centrale naționale (BCN) din statele membre ale Uniunii Europene (UE) a căror monedă este euro. Obiectivul principal al Eurosistemului este menținerea stabilității prețurilor.[3] BCE își îndeplinește misiunile astfel cum se prevede în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene[4] și în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (Statutul SEBC)[5] (Figura 1). BCE își desfășoară activitățile în vederea îndeplinirii mandatului său, și nu cu intenția de a genera profit.
Figura 1
Misiunile principale ale BCE
Operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului sunt evidențiate atât în situațiile financiare ale BCE, cât și în cele ale BCN din zona euro, reflectând principiul aplicării descentralizate a politicii monetare în Eurosistem. Tabelul 1 de mai jos oferă o prezentare generală a principalelor operațiuni și funcții ale BCE în îndeplinirea mandatului care i-a fost încredințat, precum și a impactului acestora asupra situațiilor financiare ale BCE.
Tabelul 1
Principalele activități ale BCE și impactul acestora asupra situațiilor sale financiare
1.3 Evoluții financiare
1.3.1 Bilanțul contabil
În perioada 2017-2021, evoluția bilanțului BCE a fost determinată în principal de achizițiile definitive de titluri de valoare efectuate de BCE ca parte a procesului de implementare a politicii monetare a Eurosistemului (Graficul 1). Bilanțul BCE a înregistrat o expansiune în anul 2018, în principal pe seama achiziției nete de titluri de valoare în cadrul programului de achiziționare de active (asset purchase programme – APP)[6]. Achizițiile nete efectuate în cadrul acestui program au încetat în decembrie 2018 și au fost reluate în noiembrie 2019. Drept urmare, creșterea bilanțului BCE a fost mai lentă în anul 2019 și a fost generată, în cea mai mare măsură, de majorarea valorii de piață a activelor externe de rezervă ale BCE și de cea a valorii bancnotelor euro aflate în circulație. În anul 2020, pentru a contracara impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19), Consiliul guvernatorilor a decis cu privire la un pachet cuprinzător de măsuri de politică monetară, inclusiv lansarea programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP)[7], ceea ce a condus la o nouă creștere a bilanțului. Achizițiile nete efectuate în cadrul APP și al PEPP au continuat în 2021, amplificând și mai mult dimensiunea bilanțului BCE.
În anul 2021, bilanțul BCE a crescut cu 110,8 miliarde EUR, până la 680,1 miliarde EUR, mai ales pe seama ponderii achizițiilor de titluri efectuate de BCE în cadrul PEPP și al APP. Achizițiile au avut drept rezultat o majorare a titlurilor de valoare deținute în scopuri de politică monetară, în timp ce decontarea de fonduri aferente achizițiilor respective prin intermediul conturilor TARGET2 a condus la o creștere corespunzătoare a angajamentelor intra-Eurosistem. Aceasta din urmă a fost anulată complet de numerarul primit de la clienții TARGET2 din afara zonei euro ai BCE, care a generat și o majorare a altor angajamente.
În plus, creșterea valorii bancnotelor euro aflate în circulație și a valorii de piață a activelor externe de rezervă ale BCE a contribuit, de asemenea, la expansiunea bilanțului BCE.
Graficul 1
Principalele componente ale bilanțului contabil al BCE
Titlurile de valoare exprimate în euro deținute în scopuri de politică monetară reprezentau 65% din activele totale ale BCE la sfârșitul anului 2021. La acest post din bilanț, BCE deține titluri achiziționate în cadrul programului destinat piețelor titlurilor de valoare (Securities Markets Programme – SMP), al celor trei programe de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP1, CBPP2 și CBPP3), al ABSPP, al PSPP și al PEPP.
În anul 2021, pe baza deciziilor relevante ale Consiliului guvernatorilor, BCE a continuat efectuarea de achiziții nete de titluri de valoare în cadrul APP și al PEPP, inclusiv reinvestirea principalului aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul acestor programe. Ca urmare a acestor achiziții, portofoliul de titluri de valoare deținute de BCE în scopuri de politică monetară s-a majorat cu 96,4 miliarde EUR, până la 445,4 miliarde EUR (Graficul 2), cea mai mare parte din această creștere datorându-se achizițiilor efectuate în cadrul PEPP. Scăderea de 1,3 miliarde EUR înregistrată de titlurile deținute în cadrul SMP, CBPP1 și CBPP2 a fost rezultatul răscumpărărilor.
În luna decembrie 2021, Consiliul guvernatorilor a anunțat[8] că va extinde achizițiile nete în cadrul APP, care vor fi efectuate într-un ritm lunar de 40 de miliarde EUR în trimestrul II 2022 și de 30 de miliarde EUR în trimestrul III 2022. Începând cu luna octombrie 2022, ritmul lunar al achizițiilor nete de active va fi menținut la 20 de miliarde EUR atât timp cât va fi necesar în vederea consolidării impactului acomodativ al ratelor de politică monetară ale BCE și va fi întrerupt puțin înainte ca Consiliul guvernatorilor să inițieze majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE. Consiliul guvernatorilor a decis, de asemenea, încetarea achizițiilor nete de active în cadrul PEPP la sfârșitul lunii martie 2022 și reluarea acestora, dacă este necesar, pentru a contracara șocurile negative asociate pandemiei. Eurosistemul va continua să reinvestească, în totalitate, principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul APP și al PEPP, în conformitate cu decizia Consiliului guvernatorilor.
Graficul 2
Titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară
În ceea ce privește programele active de titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară, respectiv APP și PEPP, titlurile deținute de BCE la sfârșitul anului 2021 au avut o structură pe scadențe diversificată[9] (Graficul 3).
Graficul 3
Structura pe scadențe a APP și PEPP
În anul 2021, valoarea echivalentă totală în euro a activelor externe de rezervă ale BCE, care constau în aur, drepturi speciale de tragere, dolari SUA, yeni japonezi și renminbi chinezești, s-a majorat cu 4,5 miliarde EUR, până la 80,3 miliarde EUR.
Echivalentul în euro al deținerilor BCE de aur și creanțe în aur a crescut cu 1,1 miliarde EUR, până la 26,1 miliarde EUR, în 2021 (Graficul 4), pe seama unui avans al prețului de piață exprimat în euro al aurului, volumul acestor dețineri în uncii de aur fin menținându-se nemodificat. Această creștere a condus, de asemenea, la majorarea cu o sumă echivalentă a conturilor de reevaluare pentru aur ale BCE (Secțiunea 1.3.2 „Resurse financiare”).
Graficul 4
Deținerile de aur și prețurile aurului
Deținerile valutare[10] de dolari SUA, yeni japonezi și renminbi chinezești exprimate în euro ale BCE au crescut cu 2,9 miliarde EUR, până la 53,0 miliarde EUR (Graficul 5), în principal pe seama aprecierii dolarului SUA față de euro. Aprecierea dolarului SUA s-a reflectat și în majorarea soldurilor din conturile de reevaluare ale BCE (Secțiunea 1.3.2 „Resurse financiare”).
Graficul 5
Deținerile valutare
Dolarul SUA a continuat să reprezinte principala componentă a deținerilor valutare ale BCE, ridicându-se la aproximativ 77% din deținerile totale la sfârșitul anului 2021.
BCE administrează plasamentele aferente deținerilor sale valutare prin intermediul unei abordări în trei etape. În primul rând, responsabilii cu gestionarea riscurilor din cadrul BCE constituie un portofoliu de referință strategic, care este aprobat de Consiliul guvernatorilor. În al doilea rând, administratorii portofoliilor din cadrul BCE elaborează portofoliul de referință tactic, care este aprobat de Comitetul executiv. În al treilea rând, BCN efectuează zilnic operațiuni de plasament în mod descentralizat.
Deținerile valutare ale BCE sunt investite cu precădere în titluri de valoare și depozite pe piața monetară sau sunt deținute în conturi curente (Graficul 6). Titlurile din acest portofoliu sunt evaluate la prețurile pieței de la sfârșitul exercițiului financiar.
Graficul 6
Structura plasamentelor de dețineri valutare
Scopul deținerilor valutare ale BCE este finanțarea intervențiilor potențiale pe piața valutară. Din acest motiv, deținerile valutare ale BCE sunt administrate în conformitate cu trei obiective (în ordinea priorității): lichiditatea, siguranța și randamentul. Prin urmare, acest portofoliu cuprinde, în principal, titluri de valoare cu scadențe scurte (Graficul 7).
Graficul 7
Structura pe scadențe a titlurilor de valoare exprimate în monedă străină
În anul 2021, valoarea portofoliului de fonduri proprii a crescut cu 0,4 miliarde EUR, până la 21,1 miliarde EUR (Graficul 8), în principal pe seama investirii sumelor vărsate de BCN din zona euro în 2021 în legătură cu prima tranșă aferentă cotelor lor subscrise la capitalul BCE, majorate ca urmare a retragerii Bank of England din SEBC (Secțiunea 1.3.2 „Resurse financiare”). Această creștere a fost parțial anulată, în principal ca urmare a reducerii valorii de piață a titlurilor deținute în portofoliul de fonduri proprii.
Acesta constă, în principal, în titluri de valoare exprimate în euro, care sunt evaluate la prețurile pieței de la sfârșitul exercițiului financiar. În 2021, titlurile de natura datoriei emise de administrațiile publice au reprezentat 72% din portofoliul total.
În perioada analizată, BCE a decis să utilizeze o parte a portofoliului său de fonduri proprii pentru a investi în fondul de obligațiuni ecologice în euro destinat băncilor centrale (EUR BISIP G2), lansat de Banca Reglementelor Internaționale (BRI) în ianuarie 2021. Acest plasament completează achizițiile directe de obligațiuni ecologice de pe piețele secundare. Ponderea plasamentelor ecologice în portofoliul de fonduri proprii a continuat să crească în mod constant de la 3,5% la sfârșitul anului 2020 la 7,6% la sfârșitul anului 2021. BCE intenționează să majoreze în continuare această pondere în anii următori.
Graficul 8
Portofoliul de fonduri proprii al BCE
Portofoliul de fonduri proprii al BCE constă cu precădere în plasamente ale resurselor financiare ale BCE, mai exact capitalul vărsat și sumele deținute în fondul general de rezervă și în provizionul pentru riscuri financiare. Ca urmare a reinvestirii veniturilor rezultate și a evaluării titlurilor de valoare la prețurile pieței, dimensiunea portofoliului de fonduri proprii și cea a resurselor financiare menționate anterior nu corespund în mod necesar. Scopul portofoliului este de a furniza venituri care să contribuie la finanțarea cheltuielilor de exploatare ale BCE care nu au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere.[11] Portofoliul este investit în active în euro, sub rezerva respectării limitelor impuse de cadrul său de control al riscurilor. Aceasta conduce la o structură pe scadențe mai diversificată (Graficul 9) comparativ cu cea a portofoliului de rezerve valutare.
Graficul 9
Structura pe scadențe a titlurilor de valoare aferente fondurilor proprii ale BCE
La sfârșitul anului 2021, valoarea totală a bancnotelor euro în circulație a fost de 1 544,4 miliarde EUR, o creștere cu 8% față de aceeași perioadă a anului 2020. BCE are alocată o cotă de 8% din valoarea totală a bancnotelor euro în circulație, care s-a cifrat la 123,6 miliarde EUR la finele anului. Întrucât BCE nu emite bancnote, aceasta deține creanțe intra-Eurosistem față de BCN din zona euro cu o valoare echivalentă celei a bancnotelor aflate în circulație.
Angajamentele intra-Eurosistem ale BCE, care includ, în principal, soldul net TARGET2 al BCN din zona euro față de BCE și angajamentele BCE cu privire la activele externe de rezervă transferate către BCE de BCN din zona euro în momentul aderării la Eurosistem, s-au redus cu 3,3 miliarde EUR, până la 375,1 miliarde EUR, în anul 2021. Evoluția angajamentelor intra-Eurosistem în perioada 2017-2020 a fost determinată cu precădere de cea a datoriei nete aferente TARGET2 ca urmare a achizițiilor nete ale BCE de titluri deținute în scopuri de politică monetară, care sunt decontate prin intermediul conturilor TARGET2 (Graficul 10).
În 2021, efectul achizițiilor de titluri deținute în scopuri de politică monetară asupra datoriei nete aferente TARGET2 a fost anulat complet, în principal de volumul mai mare al depozitelor deținute de clienții TARGET2 din afara zonei euro ai BCE și de rezidenții din afara zonei euro, acceptate de BCE, în calitatea sa de agent fiscal, precum și de creșterea volumului de numerar primit ca garanție pentru împrumuturile de titluri de valoare.
Graficul 10
Soldul net TARGET2 intra-Eurosistem și titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară
1.3.2 Resurse financiare
Resursele financiare ale BCE constau în capital, provizionul pentru riscuri financiare, conturile de reevaluare și profitul aferent exercițiului financiar respectiv. Aceste resurse financiare sunt (i) investite în active care generează venituri și/sau (ii) utilizate pentru a compensa în mod direct pierderile materializate din riscuri financiare. La data de 31 decembrie 2021, resursele financiare ale BCE însumau 49,7 miliarde EUR (Graficul 11). Această sumă a fost cu 3,5 miliarde EUR superioară celei din anul 2020, în principal pe seama majorărilor înregistrate de (i) conturile de reevaluare ca urmare a aprecierii dolarului SUA față de euro, precum și a creșterii prețului de piață exprimat în euro al aurului în 2021, (ii) capitalul vărsat și (iii) provizionul pentru riscuri financiare[12]. Aceste creșteri au anulat complet scăderea profitului în 2021, comparativ cu 2020.
Graficul 11
Resursele financiare ale BCE
Câștigurile nerealizate aferente aurului, monedelor străine și titlurilor de valoare care fac obiectul unei reevaluări la prețul pieței nu sunt evidențiate ca venituri în contul de profit și pierdere, ci sunt înregistrate direct în conturile de reevaluare prezentate pe partea de pasiv a bilanțului BCE. Soldurile acestor conturi pot fi utilizate pentru a contracara efectele oricărei evoluții ulterioare nefavorabile a prețurilor și/sau a cursurilor de schimb respective și, prin urmare, consolidează reziliența BCE față de riscuri. În anul 2021, conturile de reevaluare pentru aur, monede străine și titluri de valoare[13] s-au majorat cu 3,8 miliarde EUR, până la 33,1 miliarde EUR, pe seama creșterii soldurilor de reevaluare pentru monede străine și aur, în principal ca urmare a aprecierii dolarului SUA față de euro (Graficul 12) și a prețului de piață mai ridicat exprimat în euro al aurului, care a fost parțial anulată de scăderea conturilor de reevaluare pentru titluri de valoare.
Graficul 12
Principalele cursuri de schimb și prețul aurului în perioada 2017-2021
După ieșirea Bank of England din SEBC în anul 2020, cotele deținute de restul BCN în capitalul subscris al BCE s-au majorat. Consiliul guvernatorilor a decis că celelalte BCN vor acoperi numai capitalul vărsat în valoare de 58 de milioane EUR retras de Bank of England în 2020 și că BCN din zona euro își vor achita integral, în 2021 și 2022, cotele majorate, în două tranșe anuale de valoare egală. După plata primei tranșe de către BCN din zona euro, valoarea capitalului vărsat al BCE a crescut cu 0,6 miliarde EUR, ajungând la 8,3 miliarde EUR în 2021. Valoarea acestuia se va majora cu încă 0,6 miliarde EUR, până la 8,9 miliarde EUR, în 2022.[14]
Având în vedere expunerea sa la riscuri financiare (Secțiunea 1.4.1 „Riscurile financiare”), BCE constituie în continuare un provizion pentru riscuri financiare. Volumul acestui provizion face obiectul unei revizuiri anuale, luând în considerare o serie de factori, printre care nivelul deținerilor de active purtătoare de risc, proiecțiile rezultatului financiar aferent exercițiului următor și o evaluare a riscurilor. Provizionul pentru riscuri financiare și orice altă sumă deținută în fondul general de rezervă al BCE nu pot depăși valoarea capitalului vărsat de BCN din zona euro.
Ca urmare a creșterii cu 0,6 miliarde EUR a capitalului vărsat al BCE în 2021, limita superioară a provizionului pentru riscuri financiare s-a majorat cu o sumă egală. Luând în considerare rezultatele evaluării expunerilor BCE la riscurile financiare, Consiliul guvernatorilor a decis să transfere 0,6 miliarde EUR în contul provizionului BCE pentru riscuri financiare, care a ajuns la nivelul maxim admis de 8,2 miliarde EUR.
Profitul generat de activele și pasivele BCE într-un exercițiu financiar dat poate fi utilizat pentru a absorbi pierderile potențiale suportate în cadrul respectivului exercițiu financiar. În anul 2021, profitul BCE, după transferul în contul provizionului pentru riscuri financiare, s-a situat la 0,2 miliarde EUR (Secțiunea 1.3.3 „Contul de profit și pierdere”).
1.3.3 Contul de profit și pierdere
Profitul anual al BCE a atins un nivel maxim în anul 2019, după mai mulți ani în care a consemnat creșteri, în principal pe seama veniturilor mai mari din dobânzi generate de titlurile deținute în scopuri de politică monetară și de activele externe de rezervă. În 2020, profitul BCE a început să se reducă, predominant pe seama veniturilor mai scăzute aferente posturilor menționate mai sus.
În anul 2021, profitul BCE a fost de 192 de milioane EUR (față de 1 643 de milioane EUR în 2020). Scăderea de 1 452 de milioane EUR comparativ cu anul 2020 s-a datorat, în principal, unui rezultat net inferior al operațiunilor financiare, al reducerilor de valoare și al provizioanelor pentru riscuri, cu precădere ca urmare a transferului în contul provizionului pentru riscuri financiare, precum și diminuării consemnate de veniturile nete din dobânzi (Graficul 13).
Graficul 13
Principalele componente ale contului de profit și pierdere al BCE
Veniturile nete din dobânzi ale BCE s-au redus cu 451 de milioane EUR, până la 1 566 milioane EUR (Graficul 14), ca urmare a scăderii veniturilor din dobânzi la titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară și la activele externe de rezervă. Creșterea altor venituri nete din dobânzi a anulat numai parțial aceste scăderi.
Graficul 14
Veniturile nete din dobânzi
Veniturile nete din dobânzi generate de titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară au scăzut cu 331 de milioane EUR, până la 1 006 milioane EUR în 2021 (Graficul 15), în principal pe seama veniturilor nete negative din dobânzi aferente portofoliului PEPP. Continuarea achizițiilor de titluri emise de sectorul public în cadrul PEPP – la un randament mediu negativ ca urmare a randamentelor scăzute ale obligațiunilor guvernamentale din zona euro în perioada implementării acestui program (Graficul 16) – a condus la o creștere cu 252 de milioane EUR a veniturilor nete negative din dobânzi aferente acestui portofoliu în 2021, comparativ cu nivelul de 41 de milioane EUR consemnat în anul precedent. În plus, veniturile nete din dobânzi aferente portofoliilor SMP, CBPP1 și CBPP2 s-au redus cu 82 de milioane EUR, până la 111 milioane EUR, pe seama diminuării volumului acestor portofolii ca urmare a ajungerii la scadență a titlurilor de valoare. Nu în ultimul rând, veniturile nete din dobânzi generate de APP (din titluri deținute în cadrul ABSPP, CBPP3 și PSPP) au scăzut cu 37 de milioane EUR, până la 1 147 de milioane EUR, în principal datorită unei rate medii mai mici a dobânzii obținute pentru titlurile deținute în cadrul ABSPP.
În anul 2021, titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară au generat 64% din veniturile nete din dobânzi ale BCE.
Graficul 15
Veniturile nete din dobânzi aferente titlurilor de valoare deținute în scopuri de politică monetară
Graficul 16
Randamentele obligațiunilor guvernamentale cu scadența la 7 ani în zona euro
Veniturile nete din dobânzi la activele externe de rezervă au scăzut cu 277 de milioane EUR, până la 197 de milioane EUR, în principal ca urmare a reducerii veniturilor din dobânzi generate de titlurile de valoare exprimate în dolari SUA. Ca urmare a randamentelor scăzute ale obligațiunilor în dolari SUA în cea mai mare parte a anilor 2020 și 2021 (Graficul 17) și a vânzărilor și răscumpărărilor de obligațiuni cu randamente mai ridicate achiziționate în trecut, rata medie a dobânzii obținute pentru portofoliul în dolari SUA al BCE a scăzut în continuare în 2021 comparativ cu anul anterior.
Graficul 17
Randamentele obligațiunilor guvernamentale cu scadența la doi ani în Statele Unite, Japonia și China
Atât veniturile din dobânzi aferente cotei BCE din totalul bancnotelor euro în circulație, cât și cheltuielile privind dobânzile aferente remunerării creanțelor BCN în legătură cu rezervele valutare transferate s-au situat la zero, ca urmare a ratei dobânzii de 0% utilizate de Eurosistem în cadrul operațiunilor sale principale de refinanțare (OPR) în 2021.
Alte venituri nete din dobânzi s-au majorat, în principal pe seama creșterii veniturilor din dobânzi aferente (i) conturilor deținute la BCE de clienții TARGET2 din afara zonei euro ai BCE, (ii) împrumuturilor de titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară și (iii) depozitelor acceptate de BCE, în calitatea sa de agent fiscal, ca urmare a soldurilor medii mai mari înregistrate în 2020 de fiecare dintre acestea. Aceste creșteri au anulat complet veniturile mai mici din dobânzi aferente portofoliului de fonduri proprii generate de contextul caracterizat de randamente scăzute din zona euro (Graficul 16).
Rezultatul net al operațiunilor financiare și al reducerilor valorii activelor financiare a fost o pierdere în valoare de 139 de milioane EUR în anul 2021, comparativ cu un câștig în valoare de 316 milioane EUR în 2020 (Graficul 18). Principalii factori determinanți ai acestei evoluții au fost pierderile din preț realizate nete consemnate în anul 2021, comparativ cu câștigurile din preț realizate nete din 2020, precum și nivelurile mai ridicate ale reducerilor valorii titlurilor de valoare exprimate în dolari SUA și în euro.
Pierderile din preț realizate nete au fost generate de titlurile în euro și contractele futures pe rata dobânzii în dolari SUA. Aceste pierderi au fost numai parțial anulate de câștigurile din preț realizate aferente titlurilor în dolari SUA, care s-au situat încă la niveluri pozitive în anul 2021, dar au fost inferioare celor din anul precedent, în condițiile în care randamentele obligațiunilor în dolari SUA au rămas stabile în cea mai mare parte a anilor 2020 și 2021, după care au început să se majoreze către finele anului 2021.
Graficul 18
Rezultate realizate și reduceri ale valorii
În plus, la data de 31 decembrie 2021, o sumă în valoare de 610 milioane EUR a fost transferată în contul provizionului BCE pentru riscuri financiare, reducând profitul BCE cu o valoare egală. După luarea în considerare a rezultatelor propriei evaluări a riscurilor, Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze volumul provizionului pentru riscuri financiare la 8 194 de milioane EUR, sumă care reprezintă limita superioară determinată de capitalul vărsat al BCN din zona euro (Secțiunea 1.3.2 „Resurse financiare”).
Cheltuielile de exploatare totale ale BCE, inclusiv cele cu amortizarea și serviciile de producere a bancnotelor, s-au majorat cu 39 de milioane EUR, până la 1 238 de milioane EUR (Graficul 19). Creșterea înregistrată față de anul 2020 s-a datorat cu precădere majorării cheltuielilor de personal ca urmare a: (i) cheltuielilor mai ridicate legate de beneficii postangajare, rezultate din majorarea în urma evaluării actuariale anuale a costului serviciilor prestate în cursul exercițiului financiar și (ii) numărului mediu mai mare de angajați în 2021. Cheltuielile administrative au înregistrat o ușoară creștere, în principal pe seama cheltuielilor de întreținere mai ridicate.
Cheltuielile aferente supravegherii bancare sunt acoperite integral prin intermediul taxelor percepute entităților supravegheate. Pe baza cheltuielilor efective suportate de BCE în îndeplinirea atribuțiilor sale de supraveghere bancară, veniturile din taxe de supraveghere pentru anul 2021 s-au ridicat la 578 de milioane EUR.[15]
Graficul 19
Cheltuielile de exploatare și veniturile din taxe de supraveghere
1.4 Gestionarea riscurilor
Gestionarea riscurilor reprezintă o componentă esențială a activităților BCE și se realizează printr-un proces continuu de (i) identificare și evaluare a riscurilor, (ii) examinare a strategiei și a politicilor în materie de risc, (iii) aplicare a unor măsuri de diminuare a riscurilor și (iv) monitorizare și raportare a riscurilor, toate aceste aspecte fiind sprijinite de metodologii, procese și sisteme eficace.
Figura 2
Ciclul de gestionare a riscurilor
Secțiunile următoare prezintă riscurile, precum și sursele acestora și cadrele aplicabile de control al riscurilor.
1.4.1 Riscurile financiare
Comitetul executiv propune politici și proceduri care să asigure un nivel corespunzător de protecție împotriva riscurilor financiare la care este expusă BCE. Comitetul de gestionare a riscurilor, care include experți de la băncile centrale din Eurosistem, contribuie la monitorizarea, măsurarea și raportarea riscurilor financiare legate de bilanțul Eurosistemului, definind și revizuind metodologiile și cadrele asociate acestora. Astfel, acesta oferă asistență organelor de decizie în vederea asigurării unui nivel corespunzător de protecție a Eurosistemului.
Riscurile financiare rezultă din activitățile principale ale BCE și din expunerile asociate. Cadrele de control al riscurilor și limitele utilizate de BCE pentru a-și gestiona profilul de risc diferă în funcție de tipul de operațiune, reflectând obiectivele de politică și de investiții ale diferitelor portofolii și caracteristicile de risc ale activelor-suport.
Pentru a monitoriza și a evalua riscurile, BCE utilizează o serie de tehnici de estimare a riscurilor elaborate de experții săi. Aceste tehnici se bazează pe un cadru de simulare comună a riscurilor de piață și de credit. Principalele concepte, tehnici și ipoteze de modelare care stau la baza măsurilor riscurilor se întemeiază pe standardele în domeniu și pe datele de piață disponibile. Riscurile sunt, de regulă, cuantificate ca pierderea așteptată (expected shortfall – ES),[16] estimată la un nivel de încredere de 99% pe un orizont de un an. Pentru calcularea riscurilor sunt utilizate două abordări: (i) abordarea contabilă, potrivit căreia conturile de reevaluare ale BCE sunt considerate un amortizor la calcularea estimărilor privind riscul, în concordanță cu toate normele contabile aplicabile și (ii) abordarea financiară, potrivit căreia conturile de reevaluare nu sunt considerate un amortizor la calcularea riscurilor. BCE calculează și alte măsuri ale riscului la diferite niveluri de încredere, realizează analize ale senzitivității și ale scenariilor de testare la stres și evaluează proiecțiile pe termen mai lung ale expunerilor și veniturilor pentru a asigura în continuare o imagine cuprinzătoare a riscurilor.[17]
Riscurile totale ale BCE s-au amplificat pe parcursul anului. La sfârșitul anului 2021, riscurile financiare totale pentru toate portofoliile BCE combinate, măsurate cu ajutorul ES la un nivel de încredere de 99% pe un orizont de un an în cadrul abordării contabile, s-au cifrat la 15,3 miliarde EUR, nivel cu 2,5 miliarde EUR superior riscurilor estimate la sfârșitul anului 2020 (Graficul 20). Creșterea riscurilor estimate continuă tendința începută în 2020 și reflectă majorarea portofoliilor de politică monetară ale BCE ca urmare a achizițiilor de active efectuate în cadrul PEPP și al APP.
Graficul 20
Riscurile financiare totale (ES 99% potrivit abordării contabile)
Riscul de credit derivă din portofoliile rezultate din operațiuni de politică monetară, portofoliul de fonduri proprii exprimate în euro și deținerile de rezerve valutare ale BCE. Deși titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară sunt evaluate la cost amortizat supus deprecierii și, prin urmare, în absența vânzărilor, nu fac obiectul unor variații ale prețurilor asociate migrării creditelor, acestea sunt încă expuse riscului de nerambursare a unui credit. Fondurile proprii exprimate în euro și rezervele valutare sunt evaluate la prețurile pieței, fiind așadar supuse riscului de migrare a creditelor și de nerambursare. Riscul de credit s-a intensificat comparativ cu anul anterior ca urmare a majorării bilanțului BCE prin achizițiile de titluri în cadrul APP și al PEPP.
Riscul de credit este atenuat, în principal, prin aplicarea de criterii de eligibilitate, proceduri de verificare prealabilă și limite care diferă de la un portofoliu la altul.
Riscul valutar și cel asociat materiilor prime sunt generate de deținerile de aur și de monedă străină ale BCE. Riscul valutar s-a redus, comparativ cu exercițiul precedent, ca urmare a unei majorări a conturilor de reevaluare valutară, care acționează în sensul amortizării evoluțiilor nefavorabile ale cursului de schimb.
Având în vedere rolul deținut de aceste active în politica monetară, BCE nu acoperă riscul valutar și pe cel asociat materiilor prime. În schimb, aceste riscuri sunt diminuate de existența unor conturi de reevaluare și de diversificarea deținerilor de diferite valute și de aur.
Rezervele valutare și fondurile proprii exprimate în euro ale BCE sunt investite, în principal, în titluri cu venit fix și sunt expuse riscului de rată a dobânzii generat de evaluarea la prețul pieței, dat fiind că sunt evaluate la prețurile pieței. Rezervele valutare ale BCE sunt investite cu precădere în active cu scadențe relativ scurte (Graficul 7 din Secțiunea 1.3.1 „Bilanțul contabil”), în timp ce activele din portofoliul de fonduri proprii au, în general, scadențe mai lungi (Graficul 9 din Secțiunea 1.3.1 „Bilanțul contabil”). Riscul de rată a dobânzii asociat acestor portofolii, măsurat utilizând abordarea contabilă, s-a majorat ușor față de anul 2020, reflectând evoluția condițiilor de pe piață.
Riscul de rată a dobânzii generat de evaluarea la prețul pieței al BCE este diminuat prin intermediul unor politici de alocare a activelor și al conturilor de reevaluare.
BCE este, de asemenea, supusă riscului de rată a dobânzii rezultat din necorelări între rata dobânzii obținută pentru active și rata dobânzii plătită pentru pasive, cu impact asupra veniturilor sale nete din dobânzi. Acest risc nu este asociat în mod direct niciunui portofoliu, ci, mai degrabă, structurii bilanțului BCE în ansamblu, îndeosebi existenței unor neconcordanțe la nivel de scadență și randament între active și pasive. Riscul este monitorizat cu ajutorul unor proiecții ale profitabilității BCE, care arată că se așteaptă ca BCE să obțină în continuare venituri nete din dobânzi în anii următori.
Acest tip de risc este gestionat prin politici de alocare a activelor și este diminuat în continuare de existența unor pasive neremunerate în bilanțul BCE.
1.4.2 Riscul operațional
Comitetul executiv este responsabil de cadrul și politica de gestionare a riscului operațional (Operational Risk Management – ORM)[18] ale BCE, precum și de aprobarea acestora. Comitetul pentru riscuri operaționale (Operational Risk Committee – ORC) sprijină Comitetul executiv în îndeplinirea rolului său de monitorizare a gestionării riscurilor operaționale. Gestionarea riscului operațional este parte integrantă a structurii de guvernanță[19] și a proceselor de administrare ale BCE.
Obiectivul principal al cadrului ORM al BCE este acela de a contribui la asigurarea faptului că BCE își îndeplinește misiunea și obiectivele, protejând totodată reputația și activele sale împotriva pierderilor, utilizării necorespunzătoare și deteriorării. În limitele cadrului ORM, fiecare compartiment este responsabil de identificarea, evaluarea, contracararea, raportarea și monitorizarea riscurilor, incidentelor și controalelor operaționale. În acest context, politica de toleranță la risc a BCE furnizează orientări cu privire la strategiile de contracarare a riscurilor și la procedurile de acceptare a riscurilor. Aceasta este legată la o matrice a riscurilor de tip cinci pe cinci bazată pe scale de gradare a probabilității și a impactului care utilizează criterii cantitative și calitative.
Contextul în care funcționează BCE este expus la amenințări tot mai complexe și interconectate și există o mare varietate de riscuri operaționale asociate activităților zilnice ale BCE. Principalele domenii care suscită preocupări pentru BCE includ un spectru larg de riscuri nefinanciare generate de persoane, informații, sisteme, procese și furnizori externi terți. În consecință, BCE a introdus procese care să faciliteze gestionarea continuă și eficace a riscurilor sale operaționale și să integreze informațiile privind riscurile în procesul decizional. De asemenea, BCE se axează pe creșterea rezilienței sale, adoptând o perspectivă generală asupra riscurilor și oportunităților de la început la sfârșit, inclusiv asupra aspectelor legate de sustenabilitate. Prin urmare, au fost înființate structuri de intervenție și au fost întocmite planuri pentru situații neprevăzute, care să asigure continuitatea funcțiilor esențiale în eventualitatea oricărei perturbări sau crize (precum pandemia de COVID-19).
1.4.3 Riscul de conduită
BCE dispune de un Birou de conformitate și guvernanță ca funcție principală de gestionare a riscurilor pentru consolidarea cadrului de guvernanță al BCE în vederea contracarării riscului de conduită[20] în cadrul BCE. Scopul acestuia este de a sprijini Comitetul executiv în protejarea integrității și a reputației BCE, de a promova standardele etice de conduită și de a consolida gradul de asumare a responsabilității și de transparență ale BCE. Un Comitet de etică la nivel înalt al BCE oferă înalților funcționari ai BCE consiliere și orientări în materie de integritate și conduită și sprijină Consiliul guvernatorilor în gestionarea adecvată și coerentă a riscurilor aferente la nivel executiv. La nivelul Eurosistemului și al Mecanismului unic de supraveghere (MUS), în cadrul Conferinței de etică și conformitate se fac eforturi în vederea implementării coerente a cadrelor de conduită pentru BCN și autoritățile naționale competente (ANC).
2 Situațiile financiare ale BCE
2.1 Bilanțul contabil la 31 decembrie 2021
2.2 Contul de profit și pierdere pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021
Frankfurt pe Main, 8 februarie 2022
Banca Centrală Europeană
Christine Lagarde
Președintă
2.3 Politici contabile
Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare
Situațiile financiare ale BCE au fost întocmite în conformitate cu următoarele politici contabile,[21] care, în opinia Consiliului guvernatorilor al BCE, asigură o prezentare fidelă a situațiilor financiare, reflectând totodată natura activităților specifice băncilor centrale.
Principii contabile
S-au aplicat următoarele principii contabile: realitatea economică și transparența, prudența, recunoașterea evenimentelor ulterioare datei bilanțului, pragul de semnificație, principiul continuității activității, principiul contabilității de angajamente, permanența metodelor și comparabilitatea.
Recunoașterea elementelor de activ și pasiv
Activele și pasivele sunt recunoscute în bilanț numai dacă este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat activului sau pasivului în cauză să fie încasat sau plătit de BCE, în esență, toate riscurile și avantajele aferente activului sau pasivului respectiv au fost transferate BCE și costul sau valoarea activului sau valoarea datoriei pot fi măsurate în mod corect.
Baza contabilă
Conturile au fost întocmite pe baza costurilor istorice, modificate astfel încât să includă evaluarea la prețul pieței a titlurilor tranzacționabile (altele decât titlurile de valoare deținute în prezent în scopuri de politică monetară), a aurului și a tuturor celorlalte elemente din bilanț și din afara bilanțului exprimate în monedă străină.
Operațiunile cu active și pasive financiare sunt reflectate în conturi în funcție de data decontării acestora.
Cu excepția tranzacțiilor spot cu titluri de valoare, operațiunile cu instrumente financiare exprimate în monedă străină sunt evidențiate în conturile din afara bilanțului la data tranzacționării. La data decontării, posturile din afara bilanțului sunt reluate, iar operațiunile sunt înregistrate în bilanț. Cumpărările și vânzările de monedă străină modifică poziția valutară netă la data tranzacționării, iar rezultatele din vânzări sunt, de asemenea, calculate la aceeași dată. Dobânzile, primele și discounturile acumulate aferente instrumentelor financiare exprimate în monedă străină sunt calculate și evidențiate în contabilitate zilnic, poziția valutară fiind afectată zilnic și de aceste acumulări.
Active și pasive în aur și monedă străină
Activele și pasivele exprimate în monedă străină sunt convertite în euro la cursul de schimb valabil la data bilanțului contabil. Veniturile și cheltuielile sunt convertite la cursul de schimb valabil la data înregistrării în bilanț. Elementele de activ și pasiv în monedă străină, inclusiv instrumentele din bilanț și din afara bilanțului, sunt reevaluate în funcție de moneda în care sunt exprimate.
Reevaluarea la prețul pieței a activelor și a pasivelor exprimate în monedă străină este realizată independent de reevaluarea cursului de schimb.
Aurul este evaluat la prețul pieței valabil la data bilanțului. Nu se face distincție între diferențele din reevaluare aferente prețului aurului și cele aferente cursului de schimb corespunzător, acesta fiind evaluat exclusiv pe baza prețului în euro al unciei de aur fin, calculat – pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021 – pe baza cursului de schimb EUR/USD valabil la 31 decembrie 2021.
Drepturile speciale de tragere (DST) sunt definite ca un coș de valute, iar valoarea acestora este calculată ca sumă ponderată a cursurilor de schimb ale celor cinci monede străine principale (dolarul SUA, euro, renminbi chinezesc, yenul japonez și lira sterlină). Deținerile BCE de DST au fost convertite în euro pe baza cursului de schimb EUR/DST valabil la data de 31 decembrie 2021.
Titluri de valoare
Titlurile de valoare deținute în scopuri de politică monetară
Titlurile de valoare deținute în prezent în scopuri de politică monetară sunt evidențiate la cost amortizat supus deprecierii.
Alte titluri de valoare
Titlurile tranzacționabile (altele decât titlurile de valoare deținute în prezent în scopuri de politică monetară) și activele asimilate sunt evaluate, individual, fie la prețurile medii ale pieței, fie pe baza curbei relevante a randamentelor de la data bilanțului contabil. Opțiunile incluse în titluri de valoare nu sunt separate în scopul evaluării. Pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2021 au fost utilizate prețurile medii ale pieței valabile la 30 decembrie 2021.
Reevaluarea fondurilor de investiții tranzacționabile se efectuează pe bază netă la nivel individual, utilizându-se valoarea activului lor net. Nu se aplică nicio compensare între câștigurile și pierderile nerealizate din diferite fonduri de investiții.
Acțiunile nelichide și orice alte instrumente de capital deținute ca investiții permanente sunt evaluate la cost supus deprecierii.
Recunoașterea veniturilor
Veniturile și cheltuielile sunt recunoscute conform principiului contabilității de angajamente.[22] Câștigurile și pierderile rezultate din vânzarea de monedă străină, dețineri de aur și titluri de valoare sunt evidențiate în contul de profit și pierdere. Aceste câștiguri și pierderi realizate sunt calculate în funcție de costul mediu al activului respectiv.
Câștigurile nerealizate nu se recunosc ca venituri și sunt transferate direct într-un cont de reevaluare.
Pierderile nerealizate se înregistrează în contul de profit și pierdere în cazul în care, la încheierea exercițiului financiar, depășesc câștigurile anterioare din reevaluare acumulate în contul de reevaluare corespunzător. Pierderile nerealizate aferente unui titlu de valoare, unei monede străine sau unor dețineri de aur nu se compensează cu câștigurile nerealizate aferente altor titluri de valoare, monede sau active în aur. În cazul unor pierderi nerealizate aferente unui element din bilanț evidențiat în contul de profit și pierdere, costul mediu al elementului respectiv este redus la cursul de schimb sau la prețul pieței de la sfârșitul exercițiului financiar.
Pierderile din depreciere se înregistrează în contul de profit și pierdere și nu sunt reluate în anii următori decât dacă deprecierea se reduce, iar reducerea poate fi legată de un eveniment notabil care s-a produs după prima înregistrare a deprecierii.
Primele sau discounturile generate de titlurile de valoare se amortizează pe durata de viață contractuală reziduală a titlurilor.
Tranzacții reversibile
Acestea sunt operațiuni prin care BCE cumpără sau vinde active în cadrul unui contract de report sau efectuează operațiuni de creditare pe bază de garanții.
În cadrul unui contract de report, titlurile sunt vândute contra numerar, cu un acord simultan de răscumpărare de la contrapartidă, la un preț și la o dată ulterioară, stabilite de comun acord. Contractele de report se înregistrează ca depozite cu garanție în pasivul bilanțului. Titlurile de valoare vândute în cadrul acestor contracte rămân înscrise în bilanțul BCE.
În cadrul unui contract de deport, titlurile sunt cumpărate contra numerar, cu un acord simultan de revânzare către contrapartidă, la un preț și la o dată ulterioară stabilite de comun acord. Contractele de deport se înregistrează sub formă de credite cu garanție în activul bilanțului, însă nu sunt incluse în portofoliul de titluri al BCE.
Tranzacțiile reversibile, inclusiv operațiunile de împrumut de titluri de valoare, derulate în cadrul unui program oferit de o instituție specializată, sunt înregistrate în bilanț numai în cazul în care a fost furnizată o garanție în numerar, iar acest numerar rămâne neinvestit.
Instrumente din afara bilanțului
Instrumentele valutare, respectiv tranzacțiile forward pe cursul de schimb, componentele la termen ale swapurilor valutare și alte instrumente valutare care implică schimbul unei monede străine contra alteia la o dată ulterioară sunt incluse în poziția valutară netă în scopul calculării câștigurilor și pierderilor valutare.
Instrumentele de rată a dobânzii sunt reevaluate element cu element. Modificările zilnice ale marjei de variație a contractelor futures pe rata dobânzii și a swapurilor pe rata dobânzii care sunt compensate printr-o contrapartidă centrală sunt înregistrate în contul de profit și pierdere. Evaluarea tranzacțiilor forward cu titluri de valoare este efectuată de BCE și se bazează pe metode de evaluare universal acceptate, care utilizează prețurile pieței și dobânzile observabile, precum și factorii de actualizare care intervin între datele decontării și data evaluării.
Active imobilizate
Activele imobilizate, inclusiv imobilizările necorporale, cu excepția terenurilor și a operelor de artă, sunt evaluate la cost minus amortizarea. Terenurile și operele de artă sunt evaluate la cost. Sediul principal al BCE este evaluat la cost amortizat supus deprecierii. În vederea amortizării costurilor asociate sediului principal al BCE, acestea sunt evidențiate la elementele de activ corespunzătoare și amortizate în conformitate cu durata estimată de viață utilă a activelor. Amortizarea este calculată prin metoda liniară pe durata de viață utilă estimată a activului, începând din trimestrul imediat ulterior dării în folosință a activului. Duratele de viață utilă aplicate principalelor categorii de active sunt următoarele:
Durata perioadei de amortizare a cheltuielilor capitalizate de amenajare a sediilor închiriate ale BCE se ajustează în funcție de evenimentele care au un impact asupra duratei de viață utilă estimate a activelor.
BCE efectuează un test anual de depreciere a sediului principal și a activelor aferente dreptului de utilizare care vizează clădirile de birouri (a se vedea mai jos „Contracte de leasing”). În cazul în care se identifică un indicator de depreciere și se evaluează o potențială depreciere a activului, se estimează suma recuperabilă. Pierderea din depreciere este evidențiată în contul de profit și pierdere în cazul în care suma recuperabilă este inferioară valorii contabile nete.
Activele imobilizate al căror cost nu depășește 10 000 EUR sunt scoase în afara bilanțului în anul achiziției.
Activele imobilizate care îndeplinesc criteriile de capitalizare, dar care sunt încă în construcție sau în curs de dezvoltare, sunt evidențiate la rubrica „Imobilizări în curs”. Costurile aferente sunt transferate la posturile corespunzătoare privind activele imobilizate odată cu darea în folosință a activelor.
Contracte de leasing
Pentru toate contractele de leasing care implică o imobilizare corporală, activul aferent dreptului de utilizare și datoria care decurge din contractul de leasing sunt recunoscute în bilanțul contabil la data începerii derulării contractului de leasing și sunt incluse la postul „Imobilizări corporale și necorporale” și, respectiv, la postul „Diverse” (pasive). În cazul în care contractele de leasing respectă criteriile de capitalizare, însă activul implicat este încă în construcție sau în curs de adaptare, costurile suportate înainte de data de începere a contractului de leasing sunt înregistrate la „Imobilizări în curs”. Activul aferent dreptului de utilizare și datoria care decurge din contractul de leasing sunt înregistrate la pozițiile corespunzătoare privind activele imobilizate, odată ce activul este disponibil pentru utilizare (data de începere a contractului de leasing).
Activele aferente dreptului de utilizare sunt evaluate la cost minus amortizarea. În plus, activele aferente dreptului de utilizare referitoare la clădirile de birouri sunt supuse deprecierii (în ceea ce privește testul anual de depreciere, a se vedea mai sus „Active imobilizate”). Amortizarea este calculată prin metoda liniară de la data începerii derulării și până la sfârșitul duratei de viață utilă a activului aferent dreptului de utilizare sau până la sfârșitul perioadei de leasing, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Datoria care decurge din contractul de leasing este evaluată inițial la valoarea actuală a plăților de leasing viitoare (cuprinzând doar componentele de leasing), actualizată pe baza ratei dobânzii marginale a BCE. Ulterior, datoria care decurge din contractul de leasing este evaluată la cost amortizat cu ajutorul metodei dobânzii efective. Cheltuielile aferente privind dobânzile sunt evidențiate în contul de profit și pierdere, la postul „Alte cheltuieli privind dobânzile”. Datoria care decurge din contractul de leasing este recalculată în momentul în care are loc o modificare privind plățile de leasing viitoare, generată de o variație a unui indice sau de o altă reevaluare a contractului existent. Orice astfel de recalculare are drept rezultat o ajustare corespunzătoare a valorii contabile a activului aferent dreptului de utilizare.
Contractele de leasing pe termen scurt, cu o durată de 12 luni sau mai puțin, și contractele de leasing pentru active cu o valoare sub 10 000 EUR (în concordanță cu pragul utilizat pentru recunoașterea activelor imobilizate) sunt înregistrate cu titlu de cheltuială în contul de profit și pierdere.
Beneficiile postangajare, alte beneficii pe termen lung și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă acordate de BCE
BCE dispune de planuri de beneficii determinate pentru personalul său, pentru membrii Comitetului executiv, precum și pentru membrii Consiliului de supraveghere angajați de BCE.
Planul de pensii pentru personal este finanțat din activele deținute într-un fond de beneficii pe termen lung pentru angajați. Contribuțiile obligatorii ale BCE și ale angajaților se reflectă în componenta planului referitoare la beneficiile determinate. Angajații pot plăti contribuții suplimentare, pe bază voluntară, ca parte a unui sistem de contribuții determinate care poate fi utilizat pentru acordarea de beneficii suplimentare.[23] Acestea sunt stabilite prin cumularea cuantumului contribuțiilor voluntare și a randamentelor plasamentelor rezultate din aceste contribuții.
Beneficiile postangajare și alte beneficii pe termen lung acordate membrilor Comitetului executiv al BCE și membrilor Consiliului de supraveghere angajați de BCE nu sunt finanțate printr-un mecanism specific. Pentru personal, același lucru este valabil în cazul beneficiilor postangajare, altele decât pensiile, al altor beneficii pe termen lung și al compensațiilor pentru încetarea contractului de muncă.
Datoria netă privind beneficiile determinate
Elementul înregistrat în pasivul bilanțului la „Diverse” (pasive) în legătură cu planurile de beneficii determinate, inclusiv alte beneficii pe termen lung și compensații pentru încetarea contractului de muncă, reprezintă valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate la data bilanțului minus valoarea justă a activelor planurilor utilizate pentru finanțarea obligațiilor aferente.
Obligația privind beneficiile determinate este calculată anual de actuari independenți pe baza metodei unităților de credit proiectate. Valoarea actualizată a acestei obligații se stabilește prin actualizarea fluxurilor de numerar viitoare estimate, utilizând o rată care se calculează în raport cu randamentele pe piață la data bilanțului ale obligațiunilor corporative de înaltă calitate exprimate în euro, cu scadențe similare obligației conexe.
Câștigurile și pierderile actuariale pot apărea ca urmare a unor ajustări din experiență (atunci când rezultatele efective diferă de ipotezele actuariale formulate anterior) și a modificării ipotezelor actuariale.
Costuri nete privind beneficiile determinate
Costurile nete privind beneficiile determinate sunt împărțite în elemente înregistrate în contul de profit și pierdere și reevaluări ale beneficiilor postangajare evidențiate în bilanț la rubrica „Conturi de reevaluare”.
Suma netă înregistrată în contul de profit și pierdere cuprinde:
- costul serviciilor prestate în cursul exercițiului financiar privind beneficiile determinate;
- costul serviciilor prestate anterior privind beneficiile determinate rezultate din modificarea planului;
- dobânda netă la rata de actualizare, aferentă datoriei nete privind beneficiile determinate;
- reevaluări privind alte beneficii pe termen lung și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă, după caz, în ansamblu.
Suma netă evidențiată la „Conturi de reevaluare” cuprinde următoarele posturi:
- câștiguri și pierderi actuariale aferente obligației privind beneficiile determinate;
- rentabilitatea efectivă a activelor planului, excluzându-se sumele incluse în dobânda netă aferentă datoriei nete privind beneficiile determinate;
- orice modificare a efectului plafonului activului, excluzându-se sumele incluse în dobânda netă aferentă datoriei nete privind beneficiile determinate.
Aceste sume sunt reevaluate anual de către actuari independenți pentru a se stabili poziția de pasiv corespunzătoare din situațiile financiare.
Solduri intra-SEBC/Solduri intra-Eurosistem
Soldurile intra-SEBC rezultă în principal din plăți transfrontaliere efectuate în Uniunea Europeană (UE), care sunt decontate în banii băncii centrale în euro. Aceste tranzacții, care sunt, în cea mai mare parte, inițiate de entități private (instituții de credit, companii și populație), sunt decontate prin intermediul sistemului TARGET2 – Sistemul transeuropean de transfer de fonduri cu decontare pe bază brută în timp real – și generează solduri bilaterale în conturile respectivelor bănci centrale din UE conectate la TARGET2. Aceste solduri bilaterale sunt compensate, apoi transferate zilnic la BCE, fiecare bancă centrală națională (BCN) figurând cu o poziție bilaterală netă unică exclusiv față de BCE. Plățile efectuate de BCE și decontate prin intermediul sistemului TARGET2 afectează, de asemenea, pozițiile bilaterale nete unice. Aceste poziții, evidențiate în conturile BCE, constituie creanța netă sau angajamentul net asumat de fiecare BCN față de restul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). Soldurile intra-Eurosistem ale BCN din zona euro față de BCE, constituite cu ocazia participării acestora la TARGET2, precum și alte solduri intra-Eurosistem în euro (de exemplu, distribuirea provizorie a profitului BCE către BCN) figurează în bilanțul BCE ca poziție netă unică din activ sau din pasiv fie la „Alte creanțe în cadrul Eurosistemului (net)”, fie la „Alte angajamente în cadrul Eurosistemului (net)”. Soldurile intra-SEBC ale BCN din afara zonei euro la BCE, generate de participarea acestora la TARGET2,[24] sunt evidențiate la „Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro”.
Soldurile intra-Eurosistem aferente alocării bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului figurează sub forma unui activ net unic la postul „Creanțe legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului” (a se vedea mai jos „Bancnote în circulație”).
Soldurile intra-Eurosistem rezultate din transferul de active externe de rezervă la BCE de către BCN care aderă la Eurosistem sunt exprimate în euro și sunt evidențiate la „Angajamente echivalente transferului de rezerve valutare”.
Bancnote în circulație
BCE și BCN din zona euro, care alcătuiesc Eurosistemul, emit bancnote euro.[25] Valoarea totală a bancnotelor euro în circulație este alocată băncilor centrale din Eurosistem în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, conform grilei de alocare a bancnotelor.[26]
BCE are alocată o cotă de 8% din valoarea totală a bancnotelor euro în circulație, care figurează în pasivul bilanțului la postul „Bancnote în circulație”. Cota BCE din emisiunea totală de bancnote euro este acoperită prin creanțele asupra BCN. Aceste creanțe, care sunt purtătoare de dobânzi,[27] sunt înregistrate la subpostul „Creanțe intra-Eurosistem: creanțe legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului” (a se vedea mai sus „Solduri intra-SEBC/Solduri intra-Eurosistem”). Veniturile din dobânzile la aceste creanțe sunt înregistrate la postul „Venituri din dobânzi rezultate din alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului” din contul de profit și pierdere.
Distribuirea provizorie a profitului
O sumă egală cu valoarea veniturilor BCE aferente bancnotelor euro în circulație și a celor aferente titlurilor de valoare deținute în scopuri de politică monetară achiziționate în cadrul (i) programului destinat piețelor titlurilor de valoare, (ii) celui de-al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate, (iii) programului de achiziționare de titluri garantate cu active, (iv) programului de achiziționare de titluri emise de sectorul public și (v) programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie este repartizată în luna ianuarie a anului următor prin intermediul unei distribuiri provizorii a profitului, cu excepția cazului în care Consiliul guvernatorilor decide altfel.[28] Veniturile sunt distribuite integral, cu excepția cazului în care depășesc profitul net al BCE pentru exercițiul financiar respectiv. În acest sens, se va ține seama de eventualele decizii ale Consiliului guvernatorilor de a efectua transferuri în contul provizionului pentru riscuri financiare. Consiliul guvernatorilor poate hotărî, de asemenea, să scadă din suma aferentă distribuirii în luna ianuarie a veniturilor rezultate din bancnotele euro în circulație cheltuielile cu emiterea și procesarea bancnotelor euro suportate de BCE.
Evenimente ulterioare datei bilanțului
Valoarea activelor și a pasivelor se ajustează în funcție de evenimentele care au loc între data bilanțului anual și data la care Comitetul executiv autorizează transmiterea Conturilor anuale ale BCE către Consiliul guvernatorilor spre aprobare, în cazul în care aceste evenimente afectează semnificativ activele și pasivele la data bilanțului.
Evenimentele importante care se produc ulterior datei de închidere a bilanțului și care nu afectează activele și pasivele la data bilanțului sunt evidențiate în notele explicative.
Modificări ale politicilor contabile
În anul 2021 nu au existat modificări la nivelul politicilor contabile aplicate de BCE.
Diverse
În conformitate cu articolul 27 din Statutul SEBC, Consiliul UE a aprobat, pe baza unei recomandări din partea Consiliului guvernatorilor, desemnarea Baker Tilly GmbH & Co.KG Wirtschaftsprüfungsgesellschaft, Düsseldorf (Republica Federală Germania) în calitate de auditor extern al BCE pentru o perioadă de cinci ani, până la finele exercițiului financiar 2022. Această perioadă de cinci ani poate fi prelungită cu până la două exerciții financiare suplimentare.
2.4 Note explicative privind bilanțul contabil
Nota 1 – Aur și creanțe în aur
La data de 31 decembrie 2021, BCE deținea 16 229 522 de uncii[29] de aur fin, a căror valoare de piață s-a ridicat la 26 121 de milioane EUR (față de 25 056 de milioane EUR în 2020). În anul 2021 nu s-au efectuat operațiuni cu aur și, prin urmare, deținerile BCE au rămas nemodificate față de nivelul înregistrat la data de 31 decembrie 2020. Creșterea consemnată de echivalentul în euro al acestor dețineri s-a datorat unei majorări a prețului de piață exprimat în euro al aurului (a se vedea „Activele și pasivele în aur și monedă străină” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile” și nota 15 „Conturi de reevaluare”).
Nota 2 – Creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din zona euro și din afara zonei euro
Nota 2.1 – Creanțe asupra FMI
Acest element de activ este constituit din deținerile BCE de DST, însumând 1 234 de milioane EUR la data de 31 decembrie 2021 (față de 680 de milioane EUR în 2020), și reprezintă rezultatul aplicării unui acord bilateral de vânzare-cumpărare cu caracter voluntar de DST încheiat cu Fondul Monetar Internațional (FMI), prin care FMI este autorizat să efectueze, în numele BCE, vânzări sau cumpărări de DST contra unor sume în euro, cu respectarea nivelului minim și maxim de dețineri. În scopuri contabile, DST sunt considerate monedă străină (a se vedea „Activele și pasivele în aur și monedă străină” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”). Valoarea deținerilor BCE de DST a consemnat o creștere în 2021, în principal ca urmare a tranzacțiilor care au avut loc în contextul acordului bilateral cu caracter voluntar menționat anterior. Aprecierea DST față de euro pe parcursul anului 2021 a contribuit, de asemenea, la creșterea consemnată de echivalentul în euro al acestor dețineri.
Nota 2.2 – Conturi la bănci și plasamente în titluri de valoare, împrumuturi externe și alte active externe, precum și creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din zona euro
Aceste două posturi cuprind conturile deschise la bănci, împrumuturile în monedă străină și plasamentele sub formă de titluri de valoare exprimate în dolari SUA, yeni japonezi și renminbi chinezești.
Valoarea totală a acestor posturi s-a majorat în anul 2021, în principal pe seama aprecierii dolarului SUA față de euro.
Deținerile nete de monedă străină ale BCE[30] se cifrau la:
Pe parcursul anului 2021 nu au avut loc intervenții pe piața valutară.
Nota 3 - Creanțe exprimate în euro asupra rezidenților din afara zonei euro
Nota 3.1 - Conturi la bănci, plasamente în titluri de valoare și împrumuturi
La data de 31 decembrie 2021, acest post cuprindea o creanță în valoare de 3 070 de milioane EUR (față de 1 830 de milioane EUR în 2020) aferentă unor acorduri privind facilități de lichiditate încheiate între Eurosistem și băncile centrale din afara zonei euro. În temeiul acestor acorduri, Eurosistemul furnizează lichiditate în euro băncilor centrale din afara zonei euro în schimbul unor garanții eligibile[31] pentru a veni în întâmpinarea necesarului de lichiditate din aceste jurisdicții în cazul unor disfuncționalități ale pieței, minimizând astfel riscul unor efecte nefavorabile de propagare asupra piețelor financiare și a economiilor din zona euro.
Nota 4 – Alte creanțe exprimate în euro asupra instituțiilor de credit din zona euro
La data de 31 decembrie 2021, acest post consta în soldurile conturilor curente ale rezidenților din zona euro în valoare de 38 de milioane EUR (față de 81 de milioane EUR în 2020).
Nota 5 – Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenților din zona euro
Nota 5.1 – Titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară
La data de 31 decembrie 2021, acest post cuprindea titlurile achiziționate de BCE în cadrul celor trei programe de achiziționare de obligațiuni garantate (covered bond purchase programmes – CBPP), al programului destinat piețelor titlurilor de valoare (Securities Markets Programme – SMP), al programului de achiziționare de titluri garantate cu active (asset-backed securities purchase programme – ABSPP), al programului de achiziționare de titluri emise de sectorul public (public sector purchase programme – PSPP) și al programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP).
În anul 2021, Eurosistemul a efectuat achiziții nete în cadrul programului de achiziționare de active (asset purchase programme – APP)[32] într-un ritm lunar mediu de 20 de miliarde EUR. În luna decembrie 2021, Consiliul guvernatorilor a decis[33] adoptarea unui ritm lunar al achizițiilor nete de 40 de miliarde EUR în trimestrul II și de 30 de miliarde EUR în trimestrul III 2022. Începând cu luna octombrie 2022, Consiliul guvernatorilor va menține un ritm lunar al achizițiilor nete de active de 20 de miliarde EUR atât timp cât va fi necesar în vederea consolidării impactului acomodativ al ratelor sale de politică monetară și anticipează încetarea acestora puțin înainte de a iniția majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE. De asemenea, Consiliul guvernatorilor intenționează să continue reinvestirea pe o perioadă extinsă după data la care acesta va începe să majoreze ratele dobânzilor reprezentative ale BCE și, în orice caz, atât timp cât va fi necesar pentru menținerea unor condiții favorabile de lichiditate și a unui grad amplu de acomodare monetară.
Totodată, în 2021 Eurosistemul a continuat să efectueze, de o manieră flexibilă, achiziții nete de active în cadrul PEPP[34] cu o valoare totală de 1 850 de miliarde EUR[35], în baza evaluării condițiilor de finanțare și a perspectivelor inflației. În decembrie 2021, Consiliul guvernatorilor a decis, de asemenea, încetarea achizițiilor nete de active în cadrul PEPP la sfârșitul lunii martie 2022, dar acestea ar putea fi reluate, dacă este necesar, pentru a contracara șocurile negative asociate pandemiei de coronavirus (COVID-19). De asemenea, Consiliul guvernatorilor a extins, cel puțin până la sfârșitul anului 2024, orizontul reinvestirilor pentru principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul PEPP. Reinvestirile aferente PEPP pot fi ajustate oricând de o manieră flexibilă în timp, la nivelul categoriilor de active și între jurisdicții. Reducerea progresivă în viitor a portofoliului PEPP va fi gestionată astfel încât să se evite o interferență cu orientarea adecvată a politicii monetare.
Titlurile achiziționate în cadrul acestor programe sunt evaluate la cost amortizat supus deprecierii (a se vedea „Titluri de valoare” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).
Costul amortizat al titlurilor deținute de BCE și valoarea de piață[36] a acestora (care nu este evidențiată în bilanț sau în contul de profit și pierdere, fiind furnizată numai în scopuri comparative) sunt următoarele:
Costul amortizat al titlurilor deținute de BCE a înregistrat următoarele variații pe parcursul exercițiului financiar:
Consiliul guvernatorilor evaluează periodic riscurile financiare asociate titlurilor deținute în cadrul acestor programe.
În acest context, testele de depreciere sunt efectuate anual, utilizând datele disponibile la sfârșitul exercițiului financiar, și sunt aprobate de Consiliul guvernatorilor. În cadrul acestor teste, indicatorii de depreciere sunt evaluați separat pentru fiecare program. În cazurile în care se observă indicatori de depreciere, se efectuează o analiză suplimentară pentru a confirma faptul că fluxurile de numerar asociate titlurilor de valoare nu au fost afectate de un eveniment de depreciere. Pe baza rezultatelor testelor de depreciere efectuate în cursul acestui exercițiu financiar, în anul 2021 BCE nu a înregistrat pierderi aferente titlurilor de valoare deținute în portofoliile sale de politică monetară.
Costul amortizat al titlurilor deținute de Eurosistem:
Nota 6 – Creanțe intra-Eurosistem
Nota 6.1 – Creanțe legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului
Acest post se referă la creanțele BCE față de BCN din zona euro legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului (a se vedea „Bancnote în circulație” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”). La data de 31 decembrie 2021, acestea s-au ridicat la 123 551 de milioane EUR (față de 114 761 de milioane EUR în 2020). Remunerarea acestor creanțe se calculează zilnic la cea mai recentă rată a dobânzii marginale disponibilă, utilizată de Eurosistem în cadrul licitațiilor sale pentru operațiunile principale de refinanțare[37] (a se vedea nota 22.2 „Venituri din dobânzi rezultate din alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului”).
Nota 7 – Alte pasive
Nota 7.1 – Imobilizări corporale și necorporale
Aceste active cuprindeau următoarele posturi:
Cu privire la sediul principal al BCE și la clădirile de birouri aferente dreptului de utilizare, la sfârșitul anului s-a efectuat un test de depreciere și nu s-au înregistrat pierderi din depreciere.
Nota 7.2 – Alte active financiare
La acest post este inclus în principal portofoliul de fonduri proprii al BCE, care constă cu precădere în plasamente ale resurselor financiare ale BCE, mai exact capitalul vărsat și sumele deținute în rezerve și în provizionul pentru riscuri financiare. Figurează, de asemenea, 3 211 acțiuni la Banca Reglementelor Internaționale (BRI), contabilizate la costul de achiziție de 42 de milioane EUR, precum și alte conturi curente denominate în euro.
Componentele acestui post sunt următoarele:
Creșterea netă consemnată de acest post în anul 2021 s-a datorat în principal investirii în portofoliul de fonduri proprii al BCE: (i) a sumelor vărsate de BCN din zona euro în 2021 în legătură cu prima tranșă aferentă cotelor lor majorate subscrise la capitalul BCE (a se vedea nota 16 „Capital și rezerve”); (ii) a veniturilor din dobânzi generate de acest portofoliu în 2021; și (iii) a contrapartidei sumei transferate în contul provizionului BCE pentru riscuri financiare în 2020. Această creștere a fost parțial anulată, în principal de reducerea valorii de piață a titlurilor de valoare deținute în portofoliul de fonduri proprii al BCE.
Nota 7.3 – Diferențe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanțului
Acest post cuprinde diferențele din reevaluare aferente swapurilor valutare și tranzacțiilor forward pe cursul de schimb aflate în derulare la data de 31 decembrie 2021 (a se vedea nota 20 „Swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb”). Aceste diferențe din reevaluare s-au ridicat la 620 de milioane EUR (față de 388 de milioane EUR în anul 2020) și rezultă din conversia tranzacțiilor respective în echivalent euro la cursurile de schimb valabile la data bilanțului contabil, în raport cu valorile exprimate în euro obținute din conversia tranzacțiilor la costul mediu al monedei străine respective la acea dată (a se vedea „Instrumente din afara bilanțului” și „Activele și pasivele în aur și monedă străină” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).
Nota 7.4 – Cheltuieli înregistrate în avans și venituri angajate
La data de 31 decembrie 2021, acest post s-a situat la 4 055 de milioane EUR (față de 3 390 de milioane EUR în 2020) și a cuprins, în principal, dobânzile de încasat la titluri de valoare, inclusiv dobânzile în curs plătite la achiziție, în valoare de 3 332 de milioane EUR (față de 2 757 de milioane EUR în 2020) (a se vedea nota 2.2 „Conturi la bănci și plasamente în titluri de valoare, împrumuturi externe și alte active externe; și creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din zona euro”, nota 5 „Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenților din zona euro” și nota 7.2 „Alte active financiare”).
Acest post a inclus, de asemenea, suma de 577 de milioane EUR, corespunzătoare taxelor de supraveghere care urmează să fie primite pentru perioada de taxare 2021 (a se vedea nota 25 „Venituri/cheltuieli nete din taxe și comisioane”).[38] Această sumă va fi colectată în anul 2022.
La acest post sunt, de asemenea, raportate: (i) veniturile acumulate din proiecte comune ale Eurosistemului (a se vedea nota 27 „Alte venituri”); (ii) plățile anticipate diverse; și (iii) veniturile din dobânzi acumulate din alte active și pasive financiare.
Nota 7.5 – Diverse
La data de 31 decembrie 2021, acest post s-a situat la 749 de milioane EUR (față de 1 970 de milioane EUR în 2020) și a cuprins cu precădere solduri în valoare de 573 de milioane EUR (față de 692 de milioane EUR în 2020) aferente swapurilor valutare și tranzacțiilor forward pe cursul de schimb aflate în derulare la data de 31 decembrie 2021 (a se vedea nota 20 „Swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb”). Aceste solduri au rezultat din conversia tranzacțiilor respective în echivalent euro la costul mediu al monedei străine respective la data bilanțului contabil, în raport cu valorile inițiale exprimate în euro la care au fost evidențiate operațiunile (a se vedea „Instrumente din afara bilanțului” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”)
Acest post a cuprins, de asemenea, sumele acumulate aferente distribuirii provizorii a profitului BCE, în valoare de 150 de milioane EUR (față de 1 260 de milioane EUR în anul 2020) (a se vedea „Distribuirea provizorie a profitului” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile” și nota 12.2 „Alte angajamente în cadrul Eurosistemului (net)”).
Nota 8 – Bancnote în circulație
Acest post se referă la cota BCE (respectiv 8%) din totalul bancnotelor euro aflate în circulație (a se vedea „Bancnote în circulație” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”), iar la data de 31 decembrie 2021 s-a ridicat la 123 551 de milioane EUR (față de 114 761 de milioane EUR în anul 2020).
Nota 9 – Alte angajamente exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro
Băncile centrale din Eurosistem au posibilitatea de a accepta garanții sub formă de numerar pentru facilitățile de împrumut de titluri din cadrul programului de achiziționare de titluri emise de sectorul public, reinvestirea numerarului nefiind obligatorie. În cazul BCE, aceste operațiuni sunt derulate prin intermediul unei instituții specializate. Aceleași condiții se aplică deținerilor în cadrul PEPP de titluri emise de sectorul public.
La data de 31 decembrie 2021 erau în curs operațiuni de împrumut garantate cu numerar efectuate cu instituții de credit din zona euro în valoare de 9 473 de milioane EUR (față de 2 559 de milioane EUR în anul 2020). Garanțiile primite sub formă de numerar au fost transferate în conturile TARGET2. Întrucât numerarul a rămas neinvestit la sfârșitul exercițiului financiar, aceste operațiuni au fost evidențiate în bilanț (a se vedea „Tranzacții reversibile” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).[39]
Nota 10 – Angajamente exprimate în euro față de alți rezidenți din zona euro
Nota 10.1 – Administrație publică
La data de 31 decembrie 2021, acest post s-a situat la 3 200 de milioane EUR (față de 10 012 milioane EUR în 2020) și a inclus depozite constituite de European Financial Stability Facility (EFSF) și Mecanismul european de stabilitate (MES). În conformitate cu articolul 21 din Statutul SEBC, BCE poate acționa în calitate de agent fiscal pentru instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, administrațiile centrale, autoritățile regionale, locale sau alte autorități publice, alte organisme de drept public sau întreprinderi publice din statele membre.
Nota 10.2 – Alte pasive
Acest post cuprinde soldurile clienților TARGET2 din zona euro ai BCE și, la data de 31 decembrie 2021, s-a ridicat la 4 404 milioane EUR (față de 3 688 de milioane EUR în 2020).
Nota 11 – Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro
La data de 31 decembrie 2021, acest post s-a situat la 112 492 de milioane EUR (față de 11 567 de milioane EUR în 2020). Cea mai semnificativă componentă a fost reprezentată de suma de 71 875 de milioane EUR (față de 4 685 de milioane EUR în 2020), care consta din soldurile TARGET2 ale BCN din afara zonei euro față de BCE (a se vedea „Solduri intra-SEBC/Solduri intra-Eurosistem” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”) și din soldurile clienților TARGET2 din afara zonei euro ai BCE. Majorarea acestor solduri în 2021 corespunde soldurilor mai ridicate ale clienților TARGET2 din afara zonei euro ai BCE.
Tot la acest post figurează și suma de 21 750 de milioane EUR (față de 3 425 de milioane EUR în anul 2020) asociată operațiunilor de împrumut de titluri în curs efectuate cu rezidenți din afara zonei euro în cadrul PSPP și al PEPP destinat sectorului public, prin care au fost primite și transferate în conturile TARGET2 garanții sub formă de numerar (a se vedea nota 9 „Alte angajamente exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro”).
Acest post a inclus, de asemenea, suma de 18 033 de milioane EUR aferentă administrării activităților de împrumut și creditare ale UE, în cadrul cărora BCE acționează în calitate de agent fiscal pentru Comisia Europeană (a se vedea nota 21 „Administrarea operațiunilor de împrumut și creditare”). Nu existau solduri în curs la data de 31 decembrie 2020.
Suma restantă de la acest post este în valoare de 834 de milioane EUR (față de 3 457 de milioane EUR în anul 2020), rezultând din acordul valutar reciproc permanent cu Rezervele Federale ale SUA. În cadrul acestui acord, Banca Rezervelor Federale din New York furnizează BCE dolari SUA prin intermediul unor operațiuni de swap, cu scopul de a oferi finanțare în dolari SUA pe termen scurt contrapartidelor din Eurosistem. BCE inițiază simultan operațiuni de swap paralele (back-to-back) cu BCN din zona euro, care utilizează fondurile rezultate pentru a derula operațiuni de furnizare de lichiditate în dolari SUA cu contrapartidele din Eurosistem sub forma unor tranzacții reversibile. Aceste operațiuni de swap paralele conduc la înregistrarea de solduri intra-Eurosistem între BCE și BCN din zona euro. În plus, operațiunile de swap derulate cu Banca Rezervelor Federale din New York și BCN din zona euro generează creanțe și pasive la termen care sunt evidențiate în conturile din afara bilanțului (a se vedea nota 20 „Swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb”).
Nota 12 – Angajamente intra-Eurosistem
Nota 12.1 – Angajamente echivalente transferului de rezerve valutare
Acestea reprezintă angajamentele față de BCN din zona euro rezultate în urma transferului de active externe de rezervă către BCE în momentul aderării la Eurosistem. În conformitate cu articolul 30.2 din Statutul SEBC, aceste contribuții sunt stabilite proporțional cu cotele deținute de BCN în capitalul subscris al BCE. Nu au fost consemnate variații în anul 2021.
Remunerarea acestor angajamente se calculează zilnic la cea mai recentă rată a dobânzii marginale disponibilă, utilizată de Eurosistem în cadrul licitațiilor pentru operațiunile principale de refinanțare, ajustată pentru a reflecta randamentul zero al componentei aur (a se vedea nota 22.3 „Remunerarea creanțelor BCN cu privire la rezervele valutare transferate”).
Nota 12.2 – Alte angajamente în cadrul Eurosistemului (net)
În anul 2021, acest post a cuprins cu precădere soldurile TARGET2 ale BCN din zona euro față de BCE și sumele datorate BCN din zona euro în legătură cu distribuirea provizorie a profitului BCE (a se vedea „Solduri intra-SEBC/Solduri intra-Eurosistem” și, respectiv, „Distribuirea provizorie a profitului” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).
Scăderea datoriei nete aferente TARGET2 a fost generată în principal de: (i) intrările de numerar ca urmare a soldurilor mai ridicate ale clienților TARGET2 din afara zonei euro ai BCE (a se vedea nota 11 „Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro”); (ii) creșterea volumului de numerar primit drept garanție pentru împrumuturile de titluri de valoare în cadrul PSPP și al PEPP destinat sectorului public (a se vedea nota 9 „Alte angajamente exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro” și nota 11 „Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro”); și (iii) intrările de numerar generate de depozitele mai mari ale rezidenților din afara zonei euro acceptate de BCE în calitatea sa de agent fiscal (a se vedea nota 11 „Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro”). Impactul acestor factori a fost anulat, în mare măsură, de achizițiile nete de titluri de valoare în cadrul PEPP și al APP, care au fost decontate prin intermediul conturilor TARGET2 (a se vedea nota 5 „Titluri de valoare exprimate în euro ale rezidenților din zona euro”).
Remunerarea pozițiilor TARGET2, cu excepția soldurilor generate de operațiunile de swap paralele în legătură cu operațiunile de furnizare de lichiditate în dolari SUA, se calculează zilnic la cea mai recentă rată a dobânzii marginale disponibilă, utilizată de Eurosistem în cadrul licitațiilor pentru operațiunile principale de refinanțare.
Nota 13 – Alte pasive
Nota 13.1 – Diferențe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanțului
Acest post cuprinde, în principal, diferențele din reevaluare aferente swapurilor valutare și tranzacțiilor forward pe cursul de schimb aflate în derulare la data de 31 decembrie 2021 (a se vedea nota 20 „Swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb”). Aceste diferențe din reevaluare s-au ridicat la 568 de milioane EUR (față de 636 de milioane EUR în anul 2020) și rezultă din conversia tranzacțiilor respective în echivalent euro la cursurile de schimb valabile la data bilanțului contabil, în raport cu valorile exprimate în euro obținute din conversia tranzacțiilor la costul mediu al monedei străine respective la acea dată (a se vedea „Instrumente din afara bilanțului” și „Activele și pasivele în aur și monedă străină” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).
Pierderile din reevaluare aferente tranzacțiilor forward cu titluri de valoare aflate în derulare sunt, de asemenea, incluse la acest post (a se vedea nota 19 „Tranzacții forward cu titluri de valoare”).
Nota 13.2 – Venituri înregistrate în avans și datorii angajate
Acest post a cuprins următoarele componente:
Nota 13.3 – Diverse
La data de 31 decembrie 2021, acest post s-a situat la 2 277 de milioane EUR (față de 2 419 milioane EUR în 2020) și a cuprins solduri în valoare de 535 de milioane EUR (față de 507 milioane EUR în 2020) aferente swapurilor valutare și tranzacțiilor forward pe cursul de schimb aflate în derulare la 31 decembrie 2021 (a se vedea nota 20 „Swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb”). Aceste solduri au rezultat din conversia tranzacțiilor respective în echivalent euro la costul mediu al monedei străine respective la data bilanțului contabil, în raport cu valorile inițiale în euro la care au fost evidențiate operațiunile (a se vedea „Instrumente din afara bilanțului” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).
Postul include, de asemenea, o datorie care decurge dintr-un contract de leasing în valoare de 175 de milioane EUR (față de 199 de milioane EUR în 2020) (a se vedea „Contracte de leasing” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”).
Acest post mai include și datoria netă privind beneficiile determinate acordate de BCE în ceea ce privește beneficiile postangajare și alte beneficii pe termen lung ale personalului[40] și ale membrilor Comitetului executiv, precum și ale membrilor Consiliului de supraveghere angajați de BCE. De asemenea, sunt incluse compensațiile pentru încetarea contractului de muncă destinate personalului BCE.
Beneficiile postangajare, alte beneficii pe termen lung și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă acordate de BCE
Bilanțul contabil
Sumele evidențiate în bilanț, la postul „Diverse” (pasive), cu privire la beneficiile postangajare, alte beneficii pe termen lung și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă acordate personalului au fost următoarele:
În anul 2021, valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate față de personal (3 165 de milioane EUR, față de 3 034 de milioane EUR în 2020) a inclus beneficii nefinanțate în valoare de 373 de milioane EUR (față de 364 de milioane EUR în anul 2020) aferente beneficiilor postangajare, altele decât pensiile, altor beneficii pe termen lung și compensațiilor pentru încetarea contractului de muncă acordate personalului. Valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate față de membrii Comitetului executiv și membrii Consiliului de supraveghere, însumând 43 de milioane EUR (față de 44 de milioane EUR în 2020), se referă numai la beneficii nefinanțate printr-un mecanism specific privind beneficiile postangajare și alte beneficii pe termen lung.
Reevaluările datoriei nete privind beneficiile determinate a BCE în ceea ce privește beneficiile postangajare sunt recunoscute în bilanțul contabil, la postul de pasiv „Conturi de reevaluare”. În 2021, pierderile din reevaluare la postul de pasiv respectiv s-au ridicat la 799 de milioane EUR (față de 1 067 de milioane EUR în 2020) (a se vedea nota 15 „Conturi de reevaluare”).
Variații ale obligațiilor privind beneficiile determinate, ale activelor planului și ale rezultatelor reevaluărilor
Modificări intervenite în valoarea actualizată a obligațiilor privind beneficiile determinate:
Câștigurile totale din reevaluarea obligațiilor privind beneficiile determinate, în valoare de 76 de milioane EUR, s-au datorat, în 2021, în principal creșterii ratei de actualizare utilizate pentru evaluare de la 1,1% în 2020 la 1,3% în 2021. Câștigurile rezultate au fost parțial anulate de pierderile din reevaluare generate de ajustări din experiență care reflectă diferența dintre ipotezele actuariale formulate în raportul din anul anterior și experiența efectivă.
Valoarea justă a activelor planului în componenta referitoare la beneficiile determinate pentru personal a înregistrat următoarele variații:
Câștigurile din reevaluare aferente activelor planului au reflectat, în 2021, rentabilitatea efectivă superioară a unităților fondurilor comparativ cu veniturile estimate din dobânzile la activele planului, care a avut la bază ipoteza ratei de actualizare de 1,1%.
Variații înregistrate de rezultatele reevaluărilor:
Contul de profit și pierdere
Sumele recunoscute în contul de profit și pierdere au fost următoarele:
Costul serviciilor prestate în cursul exercițiului financiar a crescut în anul 2021 la 169 de milioane EUR (față de 142 de milioane EUR în 2020), în principal ca urmare a majorării ratei viitoare de creștere a pensiilor de la 1,0% în 2019 la 1,7% în 2020. Totodată, rata de actualizare s-a redus în continuare de la 1,2% în 2019 la 1,1% în 2020.[41]
Ipoteze-cheie
În elaborarea evaluărilor menționate în această notă, actuarii independenți au utilizat ipotezele acceptate de Comitetul executiv în scopuri contabile și de raportare financiară. Principalele ipoteze utilizate în calculul datoriei privind beneficiile postangajare și alte beneficii pe termen lung sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Nota 14 – Provizioane
La acest post figurează, în principal, provizionul pentru riscuri financiare, care va fi utilizat, conform deciziei Consiliului guvernatorilor, pentru compensarea pierderilor realizate și nerealizate viitoare. Volumul și necesitatea menținerii acestui provizion sunt revizuite anual, pe baza evaluării BCE privind expunerea la aceste riscuri și luând în considerare o serie de factori. Volumul provizionului, precum și orice altă sumă deținută în fondul general de rezervă nu pot depăși valoarea capitalului vărsat la BCE de BCN din zona euro.
Având în vedere rezultatele evaluării expunerilor BCE la riscurile financiare și plafonul maxim admis al provizionului BCE pentru riscurile financiare, Consiliul guvernatorilor a decis să transfere, la data de 31 decembrie 2021, o sumă de 610 milioane EUR în contul acestui provizion. În urma acestui transfer, profitul net al BCE aferent exercițiului financiar 2021 s-a diminuat la 192 de milioane EUR, iar volumul provizionului s-a majorat la 8 194 de milioane EUR, corespunzător valorii capitalului BCE vărsat de BCN din zona euro la data respectivă.
Acest post include, de asemenea, provizioane administrative în valoare de 74 de milioane EUR (față de 57 de milioane EUR în 2020).
Nota 15 – Conturi de reevaluare
Acest post cuprinde, în principal, soldurile de reevaluare din câștigurile nerealizate aferente activelor, pasivelor și instrumentelor din afara bilanțului (a se vedea „Recunoașterea veniturilor”, „Activele și pasivele în aur și monedă străină”, „Titluri de valoare” și „Instrumente din afara bilanțului” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile”). De asemenea, acesta include reevaluările datoriei nete a BCE privind beneficiile determinate în ceea ce privește beneficiile postangajare (a se vedea „Beneficiile postangajare, alte beneficii pe termen lung și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă acordate de BCE” din Secțiunea 2.3 „Politici contabile” și nota 13.3 „Diverse”).
Creșterea consemnată de dimensiunea conturilor de reevaluare se datorează cu precădere aprecierii dolarului SUA în raport cu euro și majorării prețului de piață exprimat în euro al aurului în anul 2021.
Ratele de conversie la care s-a efectuat reevaluarea de la sfârșitul exercițiului financiar au fost următoarele:
Nota 16 – Capital și rezerve
Nota 16.1 – Capital
Capitalul subscris al BCE însumează 10 825 de milioane EUR.
După retragerea Bank of England din SEBC la 31 ianuarie 2020, BCE și-a păstrat nemodificat capitalul subscris, iar cota deținută de Bank of England în capitalul subscris al BCE a fost realocată atât între BCN din zona euro, cât și între celelalte BCN din afara zonei euro.
Capitalul vărsat al BCE s-a menținut, de asemenea, nemodificat, la valoarea de 7 659 de milioane EUR, în 2020, întrucât BCN rămase au acoperit capitalul retras, în valoare de 58 de milioane EUR, al Bank of England. În plus, Consiliul guvernatorilor a decis că BCN din zona euro vor achita integral, în 2021 și 2022, cotele lor subscrise majorate, în două tranșe anuale în valoare de 610 milioane EUR fiecare.
Ca urmare a plății primei tranșe de către BCN din zona euro la 29 decembrie 2021, capitalul vărsat total al BCE s-a majorat la 8 270 de milioane EUR, după cum se indică în tabelul de mai jos:
BCN din afara zonei euro trebuie să verse 3,75% din capitalul subscris, cu titlu de contribuție la costurile operaționale ale BCE. De la 1 februarie 2020, această contribuție a însumat 76 de milioane EUR. BCN din afara zonei euro nu au dreptul să participe la distribuirea profiturilor BCE și nici nu sunt răspunzătoare de acoperirea eventualelor pierderi ale BCE.
2.5 Instrumente din afara bilanțului
Nota 17 – Programe de împrumut de titluri
Ca parte integrantă a administrării fondurilor proprii, BCE a încheiat un acord privind un program de împrumut de titluri, în temeiul căruia o instituție specializată efectuează operațiuni de împrumut de titluri în numele BCE.
În plus, în concordanță cu deciziile Consiliului guvernatorilor, BCE a pus la dispoziție, în scopul acordării de împrumuturi, deținerile sale de titluri achiziționate în cadrul primului, al celui de-al doilea și al celui de-al treilea CBPP, al PSPP și al PEPP, precum și pe cele achiziționate în cadrul SMP, care sunt eligibile pentru achiziționare și în cadrul PSPP.[42]
Cu excepția cazului în care aceste împrumuturi de titluri sunt garantate cu numerar care rămâne neinvestit la sfârșitul exercițiului financiar, acestea sunt evidențiate în conturile din afara bilanțului.[43] La data de 31 decembrie 2021 erau în curs operațiuni de împrumut de titluri în valoare de 16 156 de milioane EUR (față de 17 214 milioane EUR în 2020). Din această sumă, 11 821 de milioane EUR (față de 12 615 milioane EUR în anul 2020) erau asociate împrumutului de titluri de valoare deținute în scopuri de politică monetară.
Nota 18 – Contracte futures pe rata dobânzii
Următoarele operațiuni, evidențiate la cursurile de schimb valabile la sfârșitul exercițiului financiar, erau în curs:
Aceste operațiuni au fost derulate în contextul administrării rezervelor valutare ale BCE.
Nota 19 – Tranzacții forward cu titluri de valoare
La data de 31 decembrie 2021 erau în curs vânzări la termen de titluri în valoare de 382 de milioane EUR. Aceste operațiuni au fost efectuate în contextul administrării rezervelor valutare ale BCE. La sfârșitul anului 2020 nu se aflau în derulare astfel de operațiuni.
Nota 20 – Swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb
Administrarea rezervelor valutare
În contextul administrării rezervelor valutare ale BCE, în anul 2021 au fost derulate swapuri valutare și tranzacții forward pe cursul de schimb. Următoarele creanțe și pasive rezultate din aceste tranzacții, evidențiate la cursurile de schimb la sfârșitul exercițiului financiar, erau în curs:
Acorduri de swap pentru furnizarea de lichiditate
BCE a încheiat acorduri reciproce de swap cu Bank of Canada, Bank of England, Banca Japoniei, Rezervele Federale ale SUA, Banca Națională a Elveției și Banca Populară a Chinei. Aceste acorduri de swap au permis furnizarea de (i) lichiditate în oricare dintre monedele respective ale băncilor centrale menționate mai sus către băncile din zona euro sau (ii) lichiditate în euro către instituțiile financiare aflate în jurisdicțiile băncilor centrale menționate anterior. Totodată, au fost încheiate acorduri de swap cu Banca Națională a Bulgariei, cu Hrvatska narodna banka, cu Danmarks Nationalbank și cu Sveriges Riksbank privind furnizarea de lichiditate în euro către instituțiile financiare aflate în jurisdicțiile lor. Scopul acestor acorduri este acela de a veni în întâmpinarea unui eventual necesar de lichiditate pentru contracararea unor posibile disfuncționalități ale pieței.
Au rezultat creanțe și angajamente în dolari SUA cu data scadenței în anul 2022 în legătură cu furnizarea de lichiditate în dolari SUA contrapartidelor Eurosistemului (a se vedea nota 11 „Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro”).
Nota 21 – Administrarea operațiunilor de împrumut și creditare
În anul 2021, BCE a continuat să fie responsabilă de administrarea operațiunilor UE de împrumut și creditare în cadrul mecanismului de asistență financiară pe termen mediu și al Mecanismului european de stabilizare financiară, precum și de acordul privind un plan de împrumut pentru Grecia și administrarea plăților în legătură cu două împrumuturi acordate de EFSF.
Ca răspuns la pandemia cauzată de COVID-19, în anul 2021 UE a continuat să acorde împrumuturi statelor membre în cadrul instrumentului său de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (Support to mitigate Unemployment Risks in an Emergency – SURE). În plus, în același an, UE a introdus programul „Next Generation EU” (NGEU) cu scopul de a sprijini redresarea economică în UE, facilitând totodată tranziția ecologică și digitală a economiei Uniunii. Programul NGEU oferă statelor membre finanțare sub formă de sprijin financiar nerambursabil și împrumuturi. BCE a sprijinit Comisia Europeană în administrarea operațiunilor legate de ambele instrumente menționate.
În anul 2021, BCE a procesat plăți aferente tuturor operațiunilor menționate anterior.
2.6 Note explicative privind contul de profit și pierdere
Nota 22 – Venituri nete din dobânzi
Nota 22.1 – Venituri din dobânzi la activele externe de rezervă
Acest post cuprinde veniturile din dobânzi, după deducerea cheltuielilor privind dobânzile, aferente activelor externe de rezervă nete ale BCE.
Veniturile nete din dobânzi/cheltuielile nete privind dobânzile, pe tip de instrument:
Veniturile nete din dobânzi/cheltuielile nete privind dobânzile, pe monedă străină:
Nota 22.2 – Venituri din dobânzi rezultate din alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului
Acest post cuprinde veniturile din dobânzi aferente cotei de 8% a BCE din valoarea totală a emisiunii de bancnote euro (a se vedea „Bancnote în circulație” în Secțiunea 2.3 „Politici contabile” și nota 6.1 „Creanțe legate de alocarea bancnotelor euro în cadrul Eurosistemului”). Pentru anul 2021, aceste venituri din dobânzi s-au situat la zero, ca urmare a faptului că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare s-a menținut la 0% pe parcursul întregului an.
Nota 22.3 – Remunerarea creanțelor BCN cu privire la rezervele valutare transferate
La această poziție sunt evidențiate creanțele plătite către BCN din zona euro în contul activelor externe de rezervă transferate la BCE (a se vedea nota 12.1 „Angajamente echivalente transferului de rezerve valutare”). În anul 2021, nivelul remunerării a fost zero, reflectând faptul că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare s-a situat la 0% pe parcursul întregului an.
Nota 22.4 – Alte venituri din dobânzi și alte cheltuieli privind dobânzile
Tabelul următor prezintă alte venituri din dobânzi și alte cheltuieli privind dobânzile:
Nota 23 – Câștiguri/pierderi realizate din operațiuni financiare
Câștigurile/pierderile realizate nete din operațiuni financiare au fost următoarele:
Câștigurile/pierderile din preț realizate nete includ câștigurile și pierderile realizate aferente titlurilor de valoare, contractelor futures pe rata dobânzii și swapurilor pe rata dobânzii. Pierderile din preț realizate nete din 2021 au fost generate cu precădere de pierderile din preț realizate nete aferente titlurilor în euro și contractelor futures pe rata dobânzii în dolari SUA. În anul 2020 au fost realizate câștiguri mari din preț în portofoliul în dolari SUA ca urmare a scăderii randamentelor titlurilor de valoare în dolari SUA.
Nota 24 – Reduceri ale valorii activelor și pozițiilor financiare
Următoarele poziții și active financiare au înregistrat reduceri ale valorii:
Valoarea de piață a mai multor titluri de valoare deținute în portofoliul în dolari SUA și în portofoliile de fonduri proprii s-a redus, în paralel cu majorarea randamentelor corespunzătoare în 2021, ceea ce a condus la pierderi din preț nerealizate la sfârșitul exercițiului financiar.
Nota 25 – Venituri/cheltuieli nete din taxe și comisioane
În anul 2021, veniturile de la această poziție au cuprins în principal taxele de supraveghere. Cheltuielile au rezultat predominant din comisioanele de custodie.
Venituri și cheltuieli aferente atribuțiilor de supraveghere
BCE percepe taxe anuale entităților supravegheate în vederea recuperării cheltuielilor suportate în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere. Taxele sunt calculate pe baza cheltuielilor anuale efective aferente atribuțiilor de supraveghere, suportate în perioada de taxare respectivă și ajustate cu sumele rambursate către sau primite de la bănci individuale pentru perioadele de taxare anterioare, și a altor ajustări, inclusiv a dobânzilor încasate pentru plățile efectuate cu întârziere.[44]
Pe baza cheltuielilor efective suportate de BCE în îndeplinirea atribuțiilor sale de supraveghere bancară, veniturile din taxe de supraveghere pentru anul 2021 s-au ridicat la 578 de milioane EUR. În urma unei ajustări cu dobânzile încasate pentru plățile efectuate cu întârziere, taxele anuale de supraveghere care urmează să fie percepute entităților supravegheate pentru perioada de taxare 2021 se cifrează la 577 de milioane EUR[45] (a se vedea nota 7.4 „Cheltuieli înregistrate în avans și venituri angajate”). Taxele individuale de supraveghere vor fi facturate în trimestrul II 2022.[46]
BCE este, de asemenea, abilitată să impună entităților supravegheate sancțiuni administrative pentru neîndeplinirea obligațiilor în conformitate cu reglementările bancare din UE privind cerințele prudențiale (inclusiv deciziile de supraveghere ale BCE). Veniturile aferente nu sunt luate în considerare la calcularea taxelor anuale de supraveghere. În schimb, acestea sunt evidențiate ca venituri în contul de profit și pierdere al BCE și sunt repartizate între BCN din zona euro în cadrul regimului BCE de distribuire a profitului. În anul 2021, veniturile rezultate din sancțiunile impuse entităților supravegheate au însumat 1 milion EUR.
Prin urmare, veniturile BCE din atribuțiile de supraveghere au fost următoarele:
Cheltuielile asociate supravegherii bancare rezultă din supravegherea directă a entităților semnificative, monitorizarea supravegherii entităților mai puțin semnificative și îndeplinirea atribuțiilor orizontale și a serviciilor specializate. Acestea constau în cheltuielile directe ale funcției de supraveghere a BCE și cheltuielile relevante generate de departamentele de suport necesare pentru îndeplinirea responsabilităților de supraveghere ale BCE, reflectând serviciile furnizate de acestea în legătură cu: sediul și instalațiile; resursele umane; tehnologia informației; aspectele juridice, de audit și administrative; comunicare și traducere; și alte activități.
Cheltuielile efective aferente atribuțiilor de supraveghere ale BCE, care sunt recuperate prin intermediul taxelor anuale de supraveghere pentru anul 2021, au fost de 578 de milioane EUR (față de 535 de milioane EUR în 2020). Creșterea globală s-a datorat dezvoltării în continuare a sistemelor informatice dedicate supravegherii bancare și cheltuielilor de personal mai ridicate.
BCE efectuează, de asemenea, rambursări destinate entităților supravegheate în eventualitatea în care tribunalul anulează sancțiunile administrative impuse acestora la un moment anterior. În anul 2021, rambursările aferente s-au ridicat la 5 milioane EUR (a se vedea nota 31 „Alte cheltuieli”). Aceste cheltuieli nu sunt luate în considerare la calcularea taxelor anuale de supraveghere, ci sunt evidențiate în contul de profit și pierdere al BCE și reduc rezultatul net al acesteia.
Nota 26 – Venituri din acțiuni și participații
La această poziție sunt menționate dividendele aferente acțiunilor deținute de BCE la BRI (a se vedea nota 7.2 „Alte active financiare”). În 2021, această sumă a inclus un dividend suplimentar aprobat de Adunarea generală anuală a BRI pentru a compensa reținerea unui dividend pentru perioada 2019-2020.[47]
Nota 27 – Alte venituri
Pe parcursul anului 2021, alte venituri au provenit în principal din (i) contribuțiile BCN din zona euro la costurile suportate de BCE în legătură cu proiectele comune ale Eurosistemului; și (ii) indemnizațiile de asigurări legate de lucrări de remediere a infrastructurii sediului principal (a se vedea nota 29 „Cheltuieli administrative”).
Nota 28 – Cheltuieli de personal
Cheltuielile de personal au fost următoarele:
Numărul mediu de angajați, exprimat în echivalent de normă întreagă[48], s-a ridicat la 4 038 (față de 3 923 în anul 2020), dintre care 362 în posturi de conducere (față de 356 în anul anterior).
Cheltuielile de personal s-au majorat în 2021 cu precădere ca urmare a costurilor mai mari legate de beneficiile postangajare, generate, în principal, de majorarea ratei viitoare de creștere a pensiilor și de utilizarea unei rate de actualizare mai scăzute în evaluarea actuarială pentru calcularea costului serviciilor prestate în anul 2021[49] (a se vedea nota 13.3 „Diverse”). Numărul mediu mai mare de angajați ai BCE a contribuit, de asemenea, la această creștere.
Remunerarea membrilor Comitetului executiv și a membrilor Consiliului de supraveghere
Membrii Comitetului executiv și membrii Consiliului de supraveghere angajați de BCE primesc un salariu de bază, precum și o indemnizație de reședință. În cazul președintelui, în locul indemnizației de reședință se asigură o reședință. Membrii Comitetului executiv și președintele Consiliului de supraveghere primesc, de asemenea, o indemnizație de reprezentare. Sub rezerva Condițiilor de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, membrii Comitetului executiv și membrii Consiliului de supraveghere pot avea dreptul la alocația pentru gospodărie, alocația pentru copiii aflați în întreținere, alocația școlară și alte alocații, în funcție de situația individuală a acestora. Salariile se impozitează în beneficiul UE, din acestea deducându-se și contribuțiile la sistemele de pensii, de asigurări sociale de sănătate, de îngrijiri pe termen lung și împotriva accidentelor. Alocațiile nu sunt impozabile și nu sunt luate în considerare la calculul pensiei.
În anul 2021, salariile de bază plătite membrilor Comitetului executiv și membrilor Consiliului de supraveghere angajați de BCE (respectiv exceptând reprezentanții autorităților naționale de supraveghere) au fost următoarele:[50]
Suma totală a alocațiilor plătite membrilor Comitetului executiv și membrilor Consiliului de supraveghere și a contribuțiilor achitate de BCE în numele acestora la sistemele asigurărilor sociale de sănătate, de îngrijiri pe termen lung și împotriva accidentelor a fost de 1 097 128 EUR (față de 1 201 810 EUR în anul anterior).
De asemenea, pot fi acordate plăți tranzitorii foștilor membri ai Comitetului executiv și ai Consiliului de supraveghere, pe o perioadă limitată după încetarea mandatelor lor. În anul 2021, aceste plăți, alocațiile familiale conexe și contribuțiile BCE la sistemele asigurărilor sociale de sănătate, de îngrijiri pe termen lung și împotriva accidentelor pentru foștii membri ai Comitetului executiv și ai Consiliului de supraveghere au însumat 977 547 EUR (comparativ cu 1 555 042 EUR în anul anterior). Reducerea acestor plăți s-a datorat unui număr mai mic de foști membri care au beneficiat de acestea în 2021, în timp ce cei care au încă dreptul la aceste plăți au primit sume mai mici, dat fiind că s-au apropiat de sfârșitul perioadei lor de tranziție.
Plățile legate de pensii, inclusiv alocațiile postangajare, și contribuțiile la sistemele asigurărilor sociale de sănătate, de îngrijiri pe termen lung și împotriva accidentelor destinate foștilor membri ai Comitetului executiv și ai Consiliului de supraveghere și persoanelor aflate în întreținerea acestora au reprezentat 4 047 008 EUR (comparativ cu 928 149 EUR în anul 2020).[51] În anul 2021, această sumă a inclus o plată forfetară după pensionare, achitată unui fost membru în locul plăților viitoare aferente pensiei.
Nota 29 – Cheltuieli administrative
Cheltuielile administrative au fost următoarele:
Cheltuielile administrative au înregistrat o ușoară creștere în anul 2021. Majorarea cheltuielilor pentru chirii, întreținere și utilități a avut legătură în principal cu remedierea solicitată a unor defecte ale infrastructurii sediului principal, rămase din etapa de construcție. Costurile aferente au fost recuperate din indemnizațiile de asigurări (a se vedea nota 27 „Alte venituri”).
Nota 30 – Servicii de producere a bancnotelor
Aceste cheltuieli se referă în principal la costurile ocazionate de transportul transfrontalier de bancnote euro între imprimerii și BCN, din perspectiva livrărilor de bancnote noi, dar și între BCN, pentru acoperirea deficitelor de bancnote din stocuri excedentare. Aceste costuri sunt suportate de BCE la nivel central.
Nota 31 – Alte cheltuieli
În anul 2021, acest post a inclus rambursarea unor sancțiuni administrative impuse anterior de BCE unui număr de trei entități supravegheate din cadrul aceluiași grup pentru care deciziile relevante au fost parțial anulate de tribunal (a se vedea nota 25 „Venituri nete din taxe și comisioane/cheltuieli nete cu taxe și comisioane”).
3 Raportul auditorului independent
Către președinta și Consiliul guvernatorilor
Băncii Centrale Europene
Frankfurt pe Main
Raport privind auditul situațiilor financiare 2021
Opinie
Am auditat situațiile financiare ale Băncii Centrale Europene (BCE) pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021, care sunt incluse în conturile anuale ale BCE și cuprind bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, un rezumat al politicilor contabile semnificative, precum și alte note explicative.
În opinia noastră, situațiile financiare anexate oferă o imagine corectă și fidelă cu privire la poziția financiară a BCE la data de 31 decembrie 2021, precum și la rezultatele operațiunilor sale financiare pentru exercițiul încheiat la data respectivă, în conformitate cu principiile stabilite de Consiliul guvernatorilor, enunțate în Decizia (UE) 2016/2247 a Băncii Centrale Europene din 3 noiembrie 2016 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene (BCE/2016/35), cu modificările ulterioare, bazată pe Orientarea (UE) 2016/2249 a Băncii Centrale Europene din 3 noiembrie 2016 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale (BCE/2016/34), cu modificările ulterioare.
Baza opiniei
Auditul nostru a fost desfășurat în concordanță cu Standardele Internaționale de Audit (International Standards on Auditing – ISA). Responsabilitățile noastre în conformitate cu standardele respective sunt descrise mai detaliat în secțiunea referitoare la responsabilitățile auditorului pentru auditul situațiilor financiare din acest raport. Suntem independenți față de BCE, conform cerințelor etice germane relevante pentru auditul situațiilor financiare pe care îl efectuăm, care respectă Codul etic al profesioniștilor contabili („Codul IESBA”), elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Etică pentru Contabili, și ne-am îndeplinit celelalte responsabilități etice în baza acestor cerințe. Considerăm că probele de audit pe care le-am obținut sunt suficiente și adecvate pentru a constitui baza opiniei noastre de audit.
Alte informații
Responsabilitatea pentru alte informații cuprinse în conturile anuale ale BCE revine Comitetului executiv al BCE („Comitetul executiv”). La alte informații sunt incluse toate informațiile cuprinse în conturile anuale ale BCE, cu excepția situațiilor financiare ale BCE și a raportului auditorului.
Opinia noastră privind situațiile financiare nu acoperă și aceste alte informații și nu exprimăm niciun fel de concluzie de asigurare cu privire la acestea.
În legătură cu auditul situațiilor financiare pe care îl efectuăm, responsabilitatea noastră este să citim aceste alte informații și, în acest demers, să apreciem dacă acestea sunt semnificativ inconsecvente cu situațiile financiare sau cu cunoștințele pe care noi le-am obținut în timpul auditului ori dacă acestea par a fi denaturate semnificativ.
Responsabilitățile Comitetului executiv și ale persoanelor însărcinate cu guvernanța în legătură cu situațiile financiare
Comitetul executiv este responsabil de întocmirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare, în conformitate cu principiile stabilite de Consiliul guvernatorilor și enunțate în Decizia (UE) 2016/2247 a Băncii Centrale Europene din 3 noiembrie 2016 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene (BCE/2016/35), cu modificările ulterioare, bazată pe Orientarea (UE) 2016/2249 a Băncii Centrale Europene din 3 noiembrie 2016 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale (BCE/2016/34), cu modificările ulterioare. Totodată, Comitetul executiv are responsabilitatea controlului intern pe care îl consideră necesar pentru a permite întocmirea de situații financiare care sunt lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare.
În întocmirea situațiilor financiare, Comitetul executiv este responsabil cu evaluarea capacității BCE de a-și continua activitatea, cu prezentarea, dacă este cazul, a aspectelor referitoare la continuitatea activității și cu utilizarea principiului contabil al continuității activității.
Persoanele însărcinate cu guvernanța sunt responsabile cu monitorizarea procesului de raportare financiară al BCE.
Responsabilitățile auditorului cu privire la auditul situațiilor financiare
Obiectivele noastre sunt obținerea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că situațiile financiare în ansamblu sunt lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, și redactarea unui raport al auditorului care să includă opinia noastră. Asigurarea rezonabilă reprezintă un nivel ridicat de asigurare, dar nu constituie o garanție potrivit căreia un audit efectuat în conformitate cu ISA va depista întotdeauna o denaturare semnificativă, acolo unde aceasta există. Denaturările pot fi cauzate de fraude sau erori și sunt considerate semnificative în cazul în care, la nivel individual sau agregat, se poate anticipa, în mod rezonabil, că acestea vor influența deciziile economice adoptate de utilizatori pe baza acestor situații financiare.
În cadrul auditului efectuat în conformitate cu ISA, facem apel la raționamentul profesional și ne păstrăm scepticismul profesional pe parcursul planificării și efectuării auditului. De asemenea:
- identificăm și evaluăm riscurile unor denaturări semnificative ale situațiilor financiare, cauzate fie de fraudă, fie de eroare, concepem și derulăm proceduri de audit care să răspundă riscurilor identificate și obținem probe de audit care sunt suficiente și adecvate pentru a constitui baza opiniei noastre de audit. Riscul nedepistării unei denaturări semnificative cauzate de o fraudă este mai ridicat decât cel asociat nedepistării unei erori, întrucât frauda poate presupune coluziuni, falsificări, omisiuni intenționate, declarații false sau eludarea controlului intern;
- obținem o înțelegere a controlului intern relevant pentru audit, scopul fiind stabilirea unor proceduri de audit adecvate circumstanțelor date, și nu exprimarea unei opinii asupra eficacității controlului intern al BCE;
- evaluăm gradul de adecvare a politicilor contabile utilizate și judiciozitatea estimărilor contabile și a datelor conexe publicate de conducere;
- concluzionăm asupra caracterului adecvat al utilizării de către conducere a principiului contabil al continuității activității și, pe baza probelor de audit obținute, asupra posibilei existențe a unor incertitudini semnificative legate de evenimente sau condiții care pot ridica dubii serioase asupra capacității BCE de a asigura continuitatea activității. În cazul în care ajungem la concluzia că există incertitudini semnificative, avem obligația de a atrage atenția, în raportul auditorului, cu privire la datele conexe publicate în situațiile financiare sau, în cazul în care acestea sunt inadecvate, de a ne modifica opinia. Concluziile noastre se bazează pe probele de audit obținute până la data întocmirii raportului auditorului;
- evaluăm prezentarea generală, structura și conținutul situațiilor financiare, inclusiv datele publicate, precum și dacă situațiile financiare redau operațiunile și evenimentele care stau la baza acestora într-un mod care oferă o imagine fidelă.
Avem obligația de a comunica cu persoanele însărcinate cu guvernanța în ceea ce privește, printre altele, sfera de aplicare și calendarul planificat al auditului, precum și constatările importante ale auditului, inclusiv orice deficiențe semnificative identificate la nivelul controlului intern pe parcursul auditului.
Frankfurt pe Main, 9 februarie 2022
Baker Tilly GmbH & Co. KG
Wirtschaftsprüfungsgesellschaft
(Düsseldorf)
4 Notă privind distribuirea profitului/pierderilor
Prezenta notă nu face parte din situațiile financiare ale BCE aferente exercițiului financiar 2021.
În conformitate cu articolul 33 din Statutul SEBC, profitul net al BCE se transferă în următoarea ordine:
- o sumă, care urmează a fi stabilită de Consiliul guvernatorilor și care nu poate depăși 20% din profitul net, este transferată la fondul general de rezervă în limita a 100% din capital; și
- profitul net rămas se distribuie acționarilor BCE, proporțional cu cotele vărsate la capital.[52]
În cazul în care BCE înregistrează o pierdere, aceasta poate fi acoperită din fondul general de rezervă al BCE și, dacă este necesar, după adoptarea unei decizii de către Consiliul guvernatorilor, din veniturile monetare obținute în cursul exercițiului financiar respectiv, proporțional cu și până la concurența sumelor alocate BCN în conformitate cu articolul 32.5 din Statutul SEBC.[53]
Profitul net al BCE pentru anul 2021 a fost de 192 de milioane EUR. În urma unei decizii adoptate de Consiliul guvernatorilor, la data de 31 ianuarie 2022 s-a efectuat o distribuire provizorie a profitului, în valoare de 150 de milioane EUR, între BCN din zona euro. De asemenea, Consiliul guvernatorilor a decis să distribuie profitul rămas, în valoare de 42 de milioane EUR, BCN din zona euro.
© Banca Centrală Europeană 2022
Adresa poștală: 60640 Frankfurt am Main, Germany
Telefon: +49 69 1344 0
Website: www.ecb.europa.eu
Toate drepturile rezervate. Reproducerea informațiilor în scopuri educative și necomerciale este permisă numai cu indicarea sursei.
Pentru terminologia specifică, vă rugăm să consultați glosarul BCE.
HTML ISBN 978-92-899-5052-7, ISSN 2443-4930, doi:10.2866/2658, QB-BS-22-001-RO-Q
- Datorită rotunjirilor, este posibil ca sumele prezentate în cadrul acestui document să nu corespundă în mod exact totalurilor furnizate și ca procentele să nu reflecte cu precizie cifrele absolute.
- „Situațiile financiare” includ bilanțul, contul de profit și pierdere și notele corespunzătoare. „Conturile anuale” includ situațiile financiare, raportul administratorilor, raportul auditorului independent și nota privind distribuirea profitului/pierderilor. Mai multe detalii despre procesul de elaborare și aprobare aferent sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Detalii privind evaluarea strategiei efectuată în 2021 sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (JO C 202, 7.6.2016, p. 1), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
- Protocolul (nr. 4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (JO C 202, 7.6.2016, p. 230). Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) cuprinde BCE și BCN din toate cele 27 de state membre ale UE.
- APP include cel de-al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (third covered bond purchase programme – CBPP3), programul de achiziționare de titluri garantate cu active (asset-backed securities purchase programme – ABSPP), programul de achiziționare de titluri emise de sectorul public (public sector purchase programme – PSPP) și programul de achiziționare de titluri emise de sectorul corporativ (corporate sector purchase programme – CSPP). BCE nu achiziționează titluri în cadrul CSPP. Mai multe detalii despre APP sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Mai multe detalii despre PEPP sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Pentru mai multe detalii, a se vedea comunicatul de presă din 16 decembrie 2021 privind deciziile Consiliului guvernatorilor.
- Mai multe informații despre restricțiile privind scadențele sunt disponibile pe website-ul BCE atât pentru APP, cât și pentru PEPP.
- Aceste dețineri cuprind activele incluse la posturile din bilanț „Creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din afara zonei euro – Conturi la bănci și plasamente în titluri de valoare, împrumuturi externe și alte active externe” și „Creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din zona euro”.
- Cheltuielile suportate de BCE pentru îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere sunt recuperate din taxele anuale percepute entităților supravegheate. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul BCE privind supravegherea bancară.
- Majorarea înregistrată de provizionul pentru riscuri financiare a condus la o scădere corespunzătoare a profitului pentru anul 2021.
- Postul din bilanț „Conturi de reevaluare” include, de asemenea, reevaluări cu privire la beneficiile postangajare.
- A se vedea comunicatul de presă din data de 30 ianuarie 2020 privind capitalul subscris al BCE după retragerea Bank of England din SEBC.
- Veniturile din taxe de supraveghere sunt incluse la „Alte venituri și cheltuieli” (Graficul 13).
- ES este definită ca pierderea medie ponderată în funcție de probabilitate în scenariile care se manifestă cu o frecvență inferioară nivelului de încredere dat.
- Mai multe detalii despre abordarea privind modelarea riscurilor sunt disponibile în publicația The financial risk management of the Eurosystem’s monetary policy operations, BCE, iulie 2015.
- Riscul operațional cuprinde toate riscurile nefinanciare și este definit ca fiind riscul unui impact operațional, reputațional sau financiar negativ asupra BCE generat de persoane, de implementarea necorespunzătoare sau defectuoasă a proceselor interne de guvernanță și operaționale, de nefuncționarea sistemelor pe care se bazează procesele sau de evenimente externe (de exemplu, catastrofe naturale sau atacuri externe).
- Mai multe informații despre structura de guvernanță a BCE sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Gestionarea riscului de conduită beneficiază de tot mai multă atenție în sectorul corporativ și în cel public. Aceasta completează gestionarea riscurilor financiare și operaționale și, în cazul BCE, poate fi definită ca riscul de a suferi daune reputaționale sau de altă natură cauzate de înalți funcționari sau membri ai personalului BCE care nu acționează în conformitate cu normele de etică și integritate ale BCE și/sau cu standardele de bună guvernanță și bună administrare.
- Politicile contabile detaliate ale BCE sunt prezentate în Decizia (UE) 2016/2247 a BCE din 3 noiembrie 2016 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene (BCE/2016/35) (JO L 347, 20.12.2016, p. 1), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
Pentru a asigura armonizarea normelor contabile și de raportare financiară a operațiunilor Eurosistemului, decizia menționată anterior se bazează pe Orientarea (UE) 2016/2249 a Băncii Centrale Europene din 3 noiembrie 2016 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale (BCE/2016/34) (JO L 347, 20.12.2016, p. 37), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
Aceste politici, care sunt revizuite și actualizate periodic, după cum se consideră necesar, sunt conforme cu dispozițiile articolului 26.4 din Statutul SEBC, care prevăd armonizarea normelor contabile și de raportare financiară a operațiunilor Eurosistemului. - Pentru cheltuielile administrative angajate și pentru provizioane se aplică un prag minim de 100 000 EUR.
- Fondurile acumulate de un angajat prin contribuții voluntare pot fi utilizate pentru obținerea unei pensii suplimentare în momentul pensionării. Ulterior, această pensie face parte din obligația cu titlu de beneficii determinate.
- La data de 31 decembrie 2021, BCN din afara zonei euro participante la TARGET2 erau: Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei), Danmarks Nationalbank, Hrvatska narodna banka, Narodowy Bank Polski și Banca Națională a României.
- Decizia BCE din 13 decembrie 2010 privind emisiunea de bancnote euro (BCE/2010/29) (2011/67/UE) (JO L 35, 9.2.2011, p. 26), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
- Prin „grilă de alocare a bancnotelor” se înțeleg procentajele care rezultă din luarea în calcul a cotei BCE în emisiunea totală de bancnote euro și din aplicarea grilei de repartiție pentru capitalul subscris la cotele BCN din acest total.
- Decizia (UE) 2016/2248 a BCE din 3 noiembrie 2016 privind repartizarea venitului monetar al băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (BCE/2016/36) (JO L 347, 20.12.2016, p. 26), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
- Decizia (UE) 2015/298 a BCE din 15 decembrie 2014 privind distribuirea provizorie a venitului BCE (BCE/2014/57) (JO L 53, 25.2.2015, p. 24), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
- Echivalentul a 504,8 tone.
- Aceste dețineri cuprind activele minus pasivele exprimate în moneda străină respectivă, care fac obiectul reevaluării. Acestea sunt incluse la „Creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din afara zonei euro”, „Creanțe exprimate în monedă străină asupra rezidenților din zona euro”, „Cheltuieli înregistrate în avans și venituri angajate”, „Diferențe din reevaluarea instrumentelor din afara bilanțului” (pasive) și „Venituri înregistrate în avans și datorii angajate”, ținând seama de tranzacțiile forward pe cursul de schimb și de swapurile valutare de la posturile din afara bilanțului. Nu sunt incluse câștigurile din reevaluare la instrumentele financiare exprimate în monedă străină.
- Detalii suplimentare privind operațiunile Eurosistemului de furnizare de lichiditate în euro efectuate în schimbul unor garanții eligibile sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Mai multe detalii despre APP sunt disponibile pe website-ul BCE.
- A se vedea comunicatul de presă din 16 decembrie 2021 privind deciziile Consiliului guvernatorilor.
- Mai multe detalii despre PEPP sunt disponibile pe website-ul BCE.
- Dacă menținerea condițiilor favorabile de finanțare poate fi asigurată prin fluxuri de achiziții de active care nu epuizează pachetul pe parcursul orizontului stabilit pentru achizițiile nete efectuate în cadrul PEPP, nu este necesară utilizarea integrală a pachetului.
- Valoarea de piață este orientativă și a fost calculată pe baza cotațiilor pieței. În cazul în care nu sunt disponibile cotații ale pieței, prețurile pieței sunt estimate utilizând modelele interne ale Eurosistemului.
- Începând cu data de 16 martie 2016, rata dobânzii utilizată de Eurosistem în cadrul licitațiilor sale pentru operațiunile principale de refinanțare a fost de 0%.
- Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul BCE privind supravegherea bancară.
- Operațiunile de împrumut de titluri de valoare care nu au condus la garanții sub formă de numerar rămase neinvestite la sfârșitul exercițiului financiar sunt evidențiate în conturile din afara bilanțului (a se vedea nota 17 „Programe de împrumut de titluri de valoare”).
- Componenta planului referitoare la beneficiile determinate reflectă numai contribuțiile obligatorii realizate de BCE și de membrii personalului. Contribuțiile efectuate pe bază voluntară de membrii personalului, ca parte a unui sistem de contribuții determinate, s-au ridicat, în anul 2021, la 220 de milioane EUR (față de 186 de milioane EUR în 2020). Aceste contribuții sunt investite în activele planului și generează o obligație corespunzătoare cu valoare egală.
- Costul serviciilor prestate în cursul exercițiului financiar este estimat utilizând ratele aplicate în anul precedent.
- BCE nu achiziționează titluri emise de sectorul corporativ în cadrul CSPP și al PEPP și, în consecință, nu pune la dispoziție astfel de dețineri în scopul acordării de împrumuturi. Mai multe detalii despre operațiunile de împrumut de titluri sunt disponibile pe website-ul BCE.
- În cazul în care la sfârșitul exercițiului financiar rămân neinvestite garanții sub formă de numerar, aceste operațiuni sunt evidențiate în conturile din bilanț (a se vedea nota 9 „Alte angajamente exprimate în euro față de instituții de credit din zona euro” și nota 11 „Angajamente exprimate în euro față de rezidenți din afara zonei euro”).
- A se vedea articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1163/2014 al BCE din 22 octombrie 2014 privind taxele de supraveghere (BCE/2014/41) (JO L 311, 31.10.2014, p. 23), cu modificările ulterioare. Textul consolidat neoficial conținând lista amendamentelor este disponibil aici.
- Decizia BCE privind valoarea totală a taxelor anuale de supraveghere pentru 2021 va fi adoptată și ulterior publicată până la sfârșitul lunii aprilie 2022.
- Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul BCE privind supravegherea bancară.
- A se vedea Raportul anual 2020-2021, BRI.
- Echivalentul de normă întreagă reprezintă o unitate echivalentă unui angajat care lucrează cu normă întreagă timp de un an. Salariații cu contracte pe durată nedeterminată, pe durată determinată sau pe termen scurt și participanții la Programul pentru absolvenți (Graduate Programme) al BCE sunt incluși în mod proporțional cu numărul de ore lucrate. Sunt incluși, de asemenea, salariații aflați în concediu de maternitate sau în concediu medical pe termen lung, în timp ce salariații aflați în concediu fără plată sunt excluși.
- Costul serviciilor prestate în cursul exercițiului financiar este estimat utilizând ratele aplicate în anul precedent.
- Este evidențiată valoarea brută a sumelor, înainte de orice deduceri fiscale în beneficiul Uniunii Europene.
- Pentru suma netă evidențiată în contul de profit și pierdere în legătură cu beneficiile aferente pensiilor membrilor actuali ai Comitetului executiv și ai Consiliului de supraveghere angajați de BCE, a se vedea nota 13.3 „Diverse”.
- BCN din afara zonei euro nu au dreptul să participe la distribuirea profitului BCE și nici nu sunt răspunzătoare de acoperirea eventualelor pierderi ale BCE.
- În conformitate cu dispozițiile articolului 32.5 din Statutul SEBC, suma veniturilor monetare ale BCN se repartizează către acestea, proporțional cu cotele vărsate la capitalul BCE.